Baba neagră este un chec pufos, poros, elastic și gustos, care aidoma unui cântec, s-a transmis din generație în generație gospodinelor din nordul Moldovei. Fără acest desert emblematic pentru Moldova nu are loc nici o masă de sărbătoare, pomenire, nuntă sau cumetrie. Se poate coace într-un ceaun de aluminiu așa cum fac bunicile la țară, însă puteți folosi orice altă formă rotundă pentru copt.
Ingrediente:
- 5 ouă
- 1, ½ pahar – zahăr (250 gr.)
- ½ pahar – ulei de floarea soarelui (150 ml.)
- 500 ml. – chefir (de 2,5 grăsime)
- 1, 2/3 pahar – făină albă (280 gr.)
- 1 lingură rasă – bicarbonat de sodiu (stinsă în oțet)
- 1 linguriță – extract de vanilie
Mod de preparare:
- Încălzește cuptorul la 200 de grade C.
- Mixează bine zahărul și ouăle într-un bol, adaugă extractul de vanilie și făina, apoi amestecă până primești o compoziție mai densă.
- Adaugă în compoziție uleiul și chefirul, amestecă atent până se încorporează toate ingredientele și vei obține o masă moale. După care toarnă bicarbonatul de sodiu deasupra, mai amestecă puțin și e timpul să trecem la etapa următoare.
- Toarnă compoziția într-un ceaun de aluminiu sau într-o formă rotundă de copt încăpătoare unsă cu ulei și acoper-o cu o folie de aluminiu.
- Coace checul la cuptorul preîncălzit la 200 grade C pentru o oră și jumătate, după acest timp micșorează temperatura la 100 grade C și mai coace o oră și jumătate.
- Scoate checul din cuptor, îndepărtează-i folia de aluminiu și lasă checul să se răcească în voie. După ce s-a răcit taie-l felii și poftă bună.
Sugestii:
- Să nu deschizi deloc cuptorul, deoarece checul se dezumflă și nu se va primi poros înăuntru.
valeriesfood.md