”Badantă” de Italia

badante

       O poveste crudă, așa cum ne-a fost transmisă, a uneia dintre fetele sau femeile care lasă familii, copii și vin să se sacrifice pentru o viață mai bună în Italia

Primesc des cereri ale badantelor românce ca să scriu o carte, un articol despre meseria lor. Deși mi-am propus, nu-mi găsesc timpul necesar. Astăzi am lăsat lucrurile personale ca să pot publica această poveste.

Multe badante se vor regăsi în această mărturisire, ca principiu. Poate unele au fost mai norocoase și n-a trebuit să treacă prin necazuri, vicisitudini. Aici însă avem și exemple rele și bune. Așa cum sunt și oamenii: buni și răi. De multe ori străinii învinovățesc faptul că româncele au stricat prețurile. Citind acest articol se va înțelege cauza. E ușor să judeci când nu ești tu cel ce treci prin asta. Româncele nu-s proaste, au venit pentru a-și restitui datoriile din țară, pentru a face viața copiilor fericită

*

 

             Am locuit cu câinele în cușcă

”O aveam pe mama bolnavă, iar eu am rămas în datorii pentru spitalizarea ei și de la înmormântarea tatălui. Nevoită, în 2004, pe 26 mai, am plecat în Italia ca să-mi întrețin mama și băiatul. Aveam rude și amici în Italia, dar nimeni nu a vrut să mă ajute. Cu greu m-a ajutat o rudă de-a șaptea spiță, din partea primului tată. Le-am zis că și cel mai prost loc de muncă de mi-l găsesc și cu ăla o să mă mulțumesc. S-au oferit doar ei să mă ia, zicându-mi:

– Cum să nu te ajutăm, sângele apă nu se face!

Ei bine, rudele astea m-au ținut nu mai mult de două zile. A treia zi eram în stradă deja. Mi-au aruncat geanta peste gard într-o grădină plină de buruieni. Mi-era frică să stau pe drum. Mă gândeam încotro s-o iau fără un leu în buzunar, fără să cunosc pe nimeni?             Înainte să ies i-am rugat:” Lăsați-mă măcar să stau în curte, nu vă cer nici apă, nici mâncare. Nu mă lăsați în stradă noaptea”. Degeaba, m-a împins cu un șut în fund, aruncându-mă pe poartă.

Mergând încet-încet, plângând, aud pașii mătușei care m-a izgonit, zicându-mi că-mi arată unde să stau până adoarme bărba-su. M-a avertizat că va veni mai târziu un câine abandonat, dar sa nu-mi fie frică, că nu e rău, nu mușcă.

Așa am și făcut. M-am dus acolo, într-un micorbuz părăsit pe post de cușcă, dar de venit nu a venit un câine ci un dulău mare, lung. Mi-era frică dar s-a apropiat lent, s-a așezat direct cu capul în poalele mele. Mă privea și plângea ca un copil. Eu îl mângâiam. Eu plângeam, el se uita în ochii mei…

badante 3

             Nu știi limba, iei mai puțin

O lună în microbuz am stat. Când adormea el, soțul, ea mă ducea în camera mea. Făceam curățenie cât erau plecați la muncă. Câinele, Rasli, era vagabond dar cel mai bun prieten al meu. Era blând. În acel an albanezii făceau ravagii, dădeau foc la mașini, furau.     Mi-era frică să nu dea foc microbuzului. Asta se întâmpla în anul 2004. Când se îmbăta, ea îmi făcea semne să dispar din calea lui. Mi-am găsit de muncă exact după o lună la două bătrâne cu 400 euro pe lună.  M-am mulțumit și așa. Mi-au dat în prima lună 370 euro. A doua 320. Cică nu știam să vorbesc, ăsta era motivul pentru care cei 400 nu erau niciodată aceeași. Între timp mi-am procurat și alte numere de telefon la care să caut de muncă. Căutam loc de muncă mai bine plătit și cu un tratament normal.

După două luni am găsit ca baby sitter, tot prost plătit. Dar ziua trebuia să stau pe stradă. Dormeam doar nopatea. Copilul nu mă accepta, vroia cu cea de dinainte. Îmi dădea șuturi în fund.

Am plecat, n-am mai rezistat. El plângea mereu și-mi zicea: ” Nu te vreau”. Patroana îmi dădea seara doar o supiță și dimineața nici măcar o cafea. I-am cerut 10 euro anticipat și mi-a dat 5.

Am plecat plângând și de aici. Am primit un telefon de la o fată după apelurile mele. Mi-a găsit doar duminica liberă, 600 euro cu o babă. După adresa zisă, la o distanță mare, dar m-am descurat. M-a plătit 700 euro până la urmă. Nu știam să vorbesc bine limba, o luam de mână și îi arătam pe semne. A trăit doar trei luni băbuța. Mi-am achitat datoriile în țară. Îmi încărca telefonul cu 25 euro în fiecare duminică, iar pentru trei zile îmi lua țigări. M-am simțit bine. Din când în când mai îmi dădea și ciubuc. Era darnică. M-au ținut la bătrână  și după înmormantare, îmi dădea mâncare doar. Îmi căuta tot ea munca.

Așa m-a trimis la o mătușă de-a ei la Roma. Am stat doi ani la ea până a murit. Mi-am luat chirie, munceam la ore, salariu de 1600 euro pe lună. Răul ce mi l-a făcut mătușa m-a întărit. Eu îi respect, m-au ajutat totuși. S-au și împrumutat de la mine dar înapoi n-am mai vazut.”

În încheiere țin să salut toate badantele de pretutindeni, nu doar din Italia. Și eu am fost badantă, dar am decis să nu mai fiu. A fi badantă pentru mine era echivalent cu arest domicilar. Se poate progresa. Fiecare să aleagă unde-i stă mai bine. Locul meu nu era ca femeie de șters fundurile babelor.

O poveste relatată așa cum a fost spusă, fără intervenții. O parte din viață a unei femei care, împinsă de necaz, a venit pe alte meleaguri, a cunoscut  alți oameni dar a rezolvat probleme și  a câștigat experiențe cu prețul demnității și al suferințelor.

Corina Sofia Bebereche