Bani mai mulți pentru Diaspora după aprobarea noului buget

grafic

Miercuri, 17 decembrie 2014, a fost aprobat bugetul MAE. Acesta include și fondurile pentru românii de pretutindeni, gestionate de Departamentul Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni. Un amendament al deputatului Ana Birchall a dublat practic bugetul acestui departament. Comisiile pentru românii de pretutindeni din Camera Deputaţilor şi Senat au apobat amendamentul deputatului Aurelian Mihai prin care este suplimentat bugetul Departamentului cu suma de 100 milioane lei. Amendamentul deputatului Aurelian Mihai a fost adoptat cu 15 voturi pentru, 4 – împotrivă şi 2 abțineri.”

În cadrul dezbaterilor privind bugetul total al MAE, deputatul Ana Birchall a propus un amendament privind sprijinirea activităţii românilor de pretutindeni şi a organizaţiilor reprezentantive ale acestora cu 5 milioane de lei. Membrii comisiilor au aprobat acest amendament, având şi acordul ministrului Finanţelor Publice, Darius Vâlcov, astfel că bugetul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni din cadrul MAE a fost dublat, propunerea iniţială fiind de 4,9 milioane de lei.

Din cele 41 de amendamente depuse la proiectul de buget al MAE pe anul viitor, doar unul singur a fost adoptat de către membrii comisiilor, cu majoritate de voturi pentru și o abținere.

Amendamentul adoptat a fost propus de președintele Comisiei pentru politică externă a Senatului, Petru Filip, și prevede alocarea sumei de zece milioane lei în vederea participării României la Expoziția Mondială Milano 2015 care se va desfășura în perioada 1 mai—31 octombrie și care are ca temă ‘Hrănirea planetei, energie pentru viață’.

Bugetul MAE, aprobat de comisiile de buget, este de 681,5 milioane de lei, fără mărirea de la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, cu 11,4% mai redus faţă de 2014.

sursa: agerpres.ro