Bucovina – locul cu miros de ger și plăcinte scoase din cuptor

      Ce poți să-ți dorești într-o zi geroasă de iarnă când afară ninge liniștit, cu fulgi mari și deși, iar sărbătorile sunt aproape? Gândul mă poartă spre Bucovina, tărâm de poveste cu oameni minunați. Acolo iarna are un miros aparte… miros de ger și plăcinte calde abia scoase din cuptor. De cele mai multe ori, cele mai frumoase ieșiri și cele mai frumoase fotografii sunt cele „ticluite” pe moment.

      Deci…, arunc în mașină geanta foto si trepiedul, organizez familionul (dehh… fotografi toți trei) și plecăm spre Bucovina.

       În Bucovina, mai exact în Vatra Moldoviței, ninge și sunt -24 de grade, dar gerul nu contează atunci când știi că vei întâlni oameni frumoși la chip și suflet, prieteni dragi care, cu dragoste și credință pentru portul și folclorul autentic românesc, aduc veselia colindatului pe toate ulițele satului cu nasurile înroșite de frig și obrajii ca mușcatele.

      Sărbătorile capătă imaginea vremurilor de altă dată deoarece Urații sau Moșnegii au un parfum de legendă, Ciobanii, Caprele, Urșii vin cu dialoguri și jocuri „vârtos meșteșugite” într-un real teatru popular. Cei mici cu nuci, mere și bani căpătate în trăistuță, pentru osteneala de a străbate nămeții până la fereastra gospodarului și cu grâul ținut strâns în mânuța înghețată, samănă fiecare gospodar pentru odrăslirea belșugului.

      Aceștia sunt oameni cu suflet frumos, huțuli ale căror costume populare reprezintă talentul meșterilor bucovineni. Albul imaculat al cămășilor, în constrast cu bundițele la care se adaugă oacheșele flori de pe baticuri ori sfioșii pui de pe altițe, completează frumusețea acestor oameni.

      Bucovina este partea cea mai veche si mai frumoasă a țării noastre, Raiul Moldovei. Este locul cu oamenii cei mai puri care păstrează tradiția populară, meșteșugurile străvechi și bucatale cu drag pregătite după rețete de sute de ani. Am ajuns în Bucovina și am reușit să fotografiem acești copii minunați și puri, care ne-au trimis cu gândul și inima într-o lume a basmelor. Am ascultat poveștile lor, am admirat jocul lor, apoi am plecat în sat să facem cunoștință cu nea Berliuc tâmplarul, și cu nea Ion, fierarul satului. Acești doi făuritori de frumos. Unul care dă viață lemnului tăind și sculptând lemnul cu frumoase motive bucovinene, celălat făurind unelte din fier și potcoave pentru vânjoșii cai huțuli.

       Bucovina este impresionantă și prin ospitaliatatea extrem de naturală a oamenilor care-ți deschid mereu ușa cu zâmbetul pe buze și te așază la masă mândrindu-se cu bucatele lor, mare parte făcute în casă cu mainile și priceperea lor: unt, smântână, ouă , carne… și hribi, atât de populari în zonă. Nu veți putea rezista la tochitura moldovenească, ciorba rădăuțeană și hribii cu smântână atât de delicioși.

        În perioada sărbătorilor, în Bucovina prinde viaţă Mocăniţa huţulcă. În secolul trenurilor de mare viteză, locomotiva şi cele două vagoane care pleacă din Moldoviţa îi duc pe turişti, pe îndelete, într-o călătorie de câteva zeci de minute, în care peisajul poate fi admirat în tihnă. După o scurtă oprire în halta Raşca, trenul ajunge la capătul liniei, la Argel.

      Aici, călătorii sunt invitaţi la o masă bucovineană cu borş fierbinte şi ostropel de mistreţ, încununat cu un pahar de rachiu care cade al naibii de bine în decorul celor -24 de grade.

      Am fotografiat oameni minunați și obiceiuri străvechi pe care arar le găsești neîntinate de „modern”. Au fost câteva zile extraordinare pe care le-am trăit prin fotografie în Bucovina, împreună cu acești copii minunați, călăuziți cu dragoste și atenție de un dascal special, Ilaria Pușc, o doamnă care este trup și suflet pentru copii, pentru tradiție și frumos.

       Bucovina nu este aproape dar nici departe, este locul pur al României pe care merită să-l străbateți pas cu pas, uliță cu uliță, fie vara, fie iarna. Frumusețea oamenilor și a locurilor vor rămâne adânc întiparită în suflete și veți voi să reveniți o dată, și încă o dată...

foto și text:

Monica BRATU – Focșani