Castele din România II

Castelul Banffy

Supranumit „Versailles-ul Transilvaniei”, acest castel cu patru bastioane a fost construit între anii 1437 – 1543 de către Dionisie Banffy, comite de Dăbâca şi Cluj, consilier al principelui Transilvaniei Mihai Apafi I. Unitatea centrală a castelului a fost realizată în stil renascentist iar extinderile ulterioare s-au făcut în stil baroc (secolul 18) şi romantic (sec. 19). Multe generaţii aparţinând familiei Banffy au locuit în castel. În prezent se efectuează lucrări de restaurare. Ansamblul final va cuprinde un restaurant, o cafenea, un magazin de suveniruri şi un centru de conferinţe.

Castelul Ghika (Dofteana)

Castelul se află în comuna Dofteana, județul Bacău. Castelul a fost construit de Neculai Ghika în anul 1887 avand rol de locuinta de administratie, apoi a fost transformat în casa de vânătoare. În al 2-lea razboi mondial s-a stabilit aici întâi Comandamentul armatei germane apoi cel rus. În vremea comunismului castelul a fost naționalizat, transformat în spital TBC. In 2015 se putea vizita pe exterior.

Castelul Ţepeş

Istoria Castelului Ţepeş din Parcul Carol (București) e relativ recentă. Acesta a fost ridicat în anul 1906, cu ocazia Expoziţiei Generale Române, eveniment care a marcat 40 de ani de domnie ai regelui Carol I. Construit de arhitecţii Ştefan Burcus şi V. Stephănescu, castelul reproducea la scară mai mică, Cetatea Poenari, ridicată de Vlad Ţepeş în Cheia Argeşului, jud. Argeş. Iniţial, destinaţia acestei construcţii a fost cea de turn de apă.

Castelul Pelișor (Sinaia)

Castelul a fost construit între 1899 – 1903 din dorința regelui Carol I, ca reședință a pricipilor moștenitori Ferdinand si Maria. Pelișorul are doar 99 de încăperi, față de Castelul Peleș cu 160 de încăperi. Punctul culminant este dormitorul și camera de aur, fiind decorate după desenele reginei Maria cu frunze de ciulini aurite și mobilă sculptată în lemn de tei aurit. Castelul este deschis publicului.

Castelul Karoly (Carei)

O splendidă bijuterie arhitecturala recent restaurată, Castelul Karoly din Carei este considerat un adevarat „Peleş al Transilvaniei”.  Castelul Karoly din Carei a avut o istorie zbuciumată, fiind distrus si restaurat in mai multe rânduri. În prezent, castelul e administrat de primăria Carei, care a implementat un proiect european de 4 milioane euro, redându-l circuitului turistic. Aici au loc diverse manifestări culturale, expoziţii (trei dintre ele sunt permanente), concerte şi, de asemenea, se oficiază căsătorii. Anual, circa 40.000 de turişti vizitează castelul din Carei, atraşi de frumuseţea acestuia, de cele câteva interesante legende locale şi de superbul parc dendrologic care-l înconjoară.

Sursa: Wikipedia

Foto: Internet

Citiți și: Castele din România