Castele din România

Castelul Peleş – Sinaia

A fost construit între 1873 – 1914 de Regele Carol I (sub îndrumarea arhitecților Johannes Schultz și Karel Liman), inaugurat oficial în 1883. Castelul Peleş e construit în stil neorenascentist german. Este considerat unul dintre cele mai frumoase castele din Europa, fiind dotat încă de la început cu câteva elemente moderne: lift interior, încălzire centrală şi, în special, uzină electrică proprie, amplasată pe malul pârâului din apropiere. Peleşul are 170 de încăperi, dintre acestea doar 10 fiind accesibile turiştilor (printre ele, Sala Maură, Salonul Florentin, Sala Coloanelor, Sala Armelor). În castel se află mai multe colecţii valoroase de sculpturi, armuri, picturi, tapiserii, mobilier, obiecte de ceramică, argint şi porţelan.

Castelul Bran – este situat în Pasul Bran-Rucăr, la 30 de kilometri de Brașov.

Castelul Bran a fost o cetate militară de apărare, având la bază forma unui patrulater neregulat. În timp, cetatea a suferit numeroase modificări, printre care: adăugarea turnului de sud (în 1622, după planurile principelui Gabriel Bethlen), construirea unui turn dreptunghiular la est, iar între 1883 și 1886, acoperișul a fost îmbrăcat cu țiglă. Cetatea a fost transformată în reședință regală în anul 1920, odată cu intrarea în proprietatea Reginei Maria, iar în perioada 1920 – 1929 s-au realizat cele mai importante lucrări de restaurare. În prezent, aparţine lui Dominic de Habsburg, urmaşul Principesei Ileana. Mobilierul a fost mutat de către Ministerul Culturii iar camerele au fost decorate cu piese aparţinând proprietarilor.

Castelul Cantacuzino – Bușteni

Acest superb castel din Buşteni a fost proiectat şi ridicat, în stil neoromânesc, de arhitectul Grigore Cerchez în anul 1911, din ordinul prinţului Gheorghe Grigore Cantacuzino (Nababul), fost ministru al României, în două rânduri, la sfârşitul secolului 19 şi începutul secolului 20. Până la naţionalizarea din 1948, castelul a aparţinut familiei Cantacuzino, după care a devenit sanatoriu. Din anul 2010 a reintrat în circuitul turistic.

Castelul Corvinilor – Hunedoara

Cetatea medievală a Hunedoarei, denumită Castelul Corvinilor sau Castelul Huniazilor, a fost construită în secolul 15 de către Ioan de Hunedoara (conducătorul care a stat în calea turcilor în expansiunea lor europeană), pe o stâncă de lângă pârâul Zlasti. Este considerat unul dintre cele mai frumoase castele din lume, fiind situat în „top 10 destinații de basm din Europa”.

Castelul Sturdza de la Miclăușeni

Este cunoscut și sub denumirea de Palatul Sturdza, este un castel în stil neogotic construit între anii 1880-1904 de către Gheorghe Sturza și soția sa Maria, în satul Miclăușeni, la o distanță de 20 km de Roman și 65 km de municipiul Iași. În prezent, se află în proprietatea Mitropoliei Moldovei și Bucovinei și este inclus pe Lista monumentelor istorice din județul Iași din anul 2015.

Va continua!

Sursa: Wikipedia

Foto: Internet