Câţiva copii, tineri orfani şi săraci români vor fi primiţi de Papa Francesco

O delegație românească formată din reprezentanți ai unor organizații umanitare și copii orfani vor merge în audiență la Papa Francesco. Grupul Asociatia Italia-România își propune să facă auzite vocile copiilor nimănui și ale celor necăjiți pe data de 4 decembrie. Delegația română speră ca Suveranul Pontif să vorbească acestor copii, să le asculte necazurile și să facă tot posibilul ca aceștia să simtă căldura părintească și religioasă din partea unui om credincios, așa cum este Papa Francesco. Printre copii, tineri și studenți la Teologie sunt și familii care nu au posibilități economice care sunt ignorate de către preoții ortodocși. Suveranul Pontif este cunoscut ca fiind un om umil, care e roagă pentru toți, dă sfaturi bune, iar pentru copiii uferinzi este ca o ungere pe suflet, ne spune președinta Asociației Stindardul Geto-Dacic, Carmen Scorțanu, unul dintre organizatorii vizitei.

(Corespondenţă din România) Ioana Zafira