Ce este DEPĂRTAREA?

Elena Loredana Țoc ________________________

elena loredana toc

 

 

 

 

 

DEPĂRTAREA a devenit leit-motivul tuturor celor plecaţi din ţară! O amintim în cântece, în poveştile noastre, în dialogurile noastre cotidiene!

De câte ori nu am auzit “Cât de grea e depărtarea?”

Dar ce este de fapt “depărtarea”?

Definiţia cuvântului, substantiv comun, întâmplător sau nu, de gen feminin, găsită în dicţionarul explicativ al limbii române este una seacă, raportată la semnificaţia emoţională a acestuia şi spune cam aşa: “Depărtare, depărtări- 1. Faptul de a (se) depărta; loc situat la mare distanţă de vorbitor, 2. Distanţă

Ceea ce mi-a atras atenţia este explicaţia verbului “a (se) depărta- A SE ÎNSTRĂINA DE CEVA SAU CINEVA

 

Cu fiecare zi ne simţim tot mai străini de locurile natale, de persoanele dragi.

Chiar dacă sufletul ne rămâne acolo, “departe”, acolo de unde am plecat, acolo unde ne-am născut, am crescut, când ne întoarcem ne simţim oarecum “străini” de tot şi toate.

 

Strada copilăriei noastre s-a schimbat, ici-colo a mai apărut câte un bloc, o casă, restaurantul din colţ nu ţi-l aminteşti, pentru că ultima dată când ai trecut pe acolo nici nu exista, părul tot mai albit al mamei si ridurile parcă mai adânci nu ţi le aminteşti… Şi te întâlneşti întâmplător cu un vechi coleg de şcoală, şi aruncând un zâmbet şters, încercând să îi spui pe nume, te gândeşti: ” O fi el sau mă înşel? Era cu mine în generală sau în liceu?” Acelaşi coleg cu care petreceai lungi după-amieze, cu care te jucai mereu şi căruia îi împărtăşeai cele mai adânci secrete… acum e un străin, al cărui nume se pierduse undeva în hăţişul memoriei tale!

 

Nimic suprinzător… şi el te privea la fel… că pe un străin!

 

Copiii vecinilor sunt acum căsătoriţi, şi mai afli că cel de la parter a plecat în lumea celor drepţi… şi trist şi abătut, gândindu-te la cât de multe s-au schimbat de cand tu nu mai trăieşti acolo, urci cu greu treptele… Şi te opreşte o doamna mică şi pipernicită, perplexă, cu glasul strident, ţipat de mirarea revederii… “Nuuu, tu eşti? Vai dar ce mult te-ai schimbat! Ochii, da ochii… după ochi mi-am dat seama că tu eşti!” Şi continuă să îţi vorbească, şi continui să o priveşti ameţit că habar nu ai cine poate fi, şi abia spre sfârşitul discuţiei, ca o străfulgerare, îţi aminteşti de ea… vechea prietenă a mamei… Ce prăjituri bune mai făcea! Şi cum o învăţa pe mama să îţi croşeteze pulovere…

MAMMA BATRANA

Ajungi acasă, târând după tine, înăutru, valiza mare şi grea! Şi acolo, în căldura căminului de altădată, te aşteaptă ea, din ce în ce mai bătrână, din ce în ce mai fără de putere… mama! Te îmbrățișează strâns, atât de strâns cât mai poate ea, apoi îţi prinde capul în mâinile ridate şi din spatele ochelarilor îţi cercetează chipul. Minute în şir îţi mângâie, cu degete tremurânde, trăsăturile. O umbră de încruntare, dar nici un cuvânt şi, la final, acelaşi zâmbet cald cu care te-a întâmpinat mereu.

Nici casa nu mai e aceeaşi, nici imaginea ce o priveşti acum în oglindă băii. Nici tu nu mai eşti acelaşi. Umbra din privirea mamei o înţelegi de-abia acum. Era durerea la vederea fiului îmbătrânit de “depărtare”.

“DEPĂRTAREA” nu este doar o explicaţie de dicţionar, un substantiv comun dintr-o simplă frază.  “Depărtarea” este o trăire emoţională profundă, o modificare fizică şi psihică. Înseamnă timp petrecut în alte locuri, cu alte persoane , cu alte obiceiuri, înseamnă dor, înseamnă strângerea de inimă când realizezi că tot ceea ce odată îţi era atât de drag şi de familiar, acum îţi este străin, că tu eşti doar un străin în locurile acelea şi pentru oamenii aceia ce altădată reprezentau viaţa ta. Înseamnă o altă viaţă , viaţa ta prezentă, la distanţă în timp şi spaţiu de viaţa ta trecută.

Şi totuşi, în dorinţa de a învinge “depărtarea”, continui să simţi şi să consideri toate astea ACASĂ!

Şi cât de departe ai fi, pentru oricât de mult timp ai fi plecat şi cât de străin te vei simţi, îţi va fi mereu drag şi dor să te întorci ACASĂ!