Ce părere ai despre Halloween? Creștinii ar trebui să sarbătorească Halloween-ul?

Ce părere ai despre Halloween? Crezi că creștinii ar trebui să se implice în această sărbătoare?

Această sărbătoare are loc, la fel ca în fiecare an, pe data de 31 octombrie. În această toamnă, Halloween-ul va pica într-o zi de marți.

Halloween-ul are origini celtice, iar tradiția acestei sărbători are de-a face cu darurile închinate zeilor la sfârșit de vară. Pe teritoriul Marii Britanii și a Franței de azi, această sărbătoare reprezenta începutul anului nou. Ei credeau că Samhain, zeul morții, trimitea spiritele rele să atace oamenii, care puteau să scape doar deghizându-se ei înșiși în demoni.

Lăsarea soarelui și apropierea iernii întunecate au făcut ca duhurile rele să se bucure și să facă glume urâte. Credeți sau nu, cele mai multe dintre practicile noastre de Halloween pot fi găsite în aceste vechi ritualuri păgâne și superstiții.

În secolul al IV-lea, creștinii au încercat să coopteze acest eveniment, sărbătorind viețile sfinților creștini cu o zi înainte de Halloween. Aceasta a fost o încercare conștientă de a oferi o alternativă și de a atrage atenția de la strigoi, demoni, fantome, vrăjitoare și alte experiențe „bântuite”. De atunci, mulți creștini au decis să le permită copiilor lor să se îmbrace în costume mai „nevinovate” de dovleci, prințese, Superman sau cowboy. O parte din acest lucru se datorează faptului simplu că în cultura occidentală de astăzi este aproape imposibil să „evităm” Halloween-ul.

Ca și creștini, tu și cu mine suntem puși în această lume să fim o lumină în întuneric. Din punct de vedere al lumii, nu există nici un motiv să ignorăm o sărbătoare de o asemenea amploare dar, din punct de vedere creștin, a sărbători Halooween-ul nu este o joacă.

Care este sugestia mea? Creștinii trebuie să-și învețe copiii (în funcție de vârstă) aceste lucruri:

– Există o lume spirituală plină de bunătate, care vine de la Dumnezeu, și există o lume spirituală plină de răutate, care vine de la Satana (Efeseni 2: 1-10);

– Viața cu Hristos este mai puternică decât întunericul (1 Ioan 4: 4); și

– Cei care sărbătoresc Halloween-ul fie nu sunt conștienți de rădăcinile acestei sărbători, fie promovează intenționat o lume în care răul este lăudat și privit ca o putere supremă.

Pentru a contracara influența diabolică a Halloween-ului, trebuie să ne alăturăm eforturilor eroice ale sfinților creștini de a nu face loc diabolicului. Mulți lideri în trecut – și în prezent – au îndeplinit mandatul de distrugere a lucrărilor diavolului prin angajamentul lor sacrificial față de Hristos și Împărăția Sa.

De asemenea, mai degrabă decât să ne „ascundem” din fața răului, ar trebui să oferim cu îndrăzneală o alternativă pozitivă și înălțătoare: cea care sărbătorește triumful lui Dumnezeu asupra lui Satana.

Sursa: Alfa și Omega