Cea mai înaltă cascadă a Europei e aproape de Roma și e făcută de om!

IMG_5474as

De sărbători, magia Cascadei delle Marmore se împletește cu cea a personajelor istorice și mitologice reale. Merită o vizită aceste superbe locuri.

liliana-angheluță

 

 

 

Liliana Angheluță _____

 

În Valea Valnerinei, la doar 2 km de localitatea Terni şi la o oră de Roma, vin turişti de pretutindeni pentru a admira cea mai mare cascadă din Europa.

Cascada Marmore , cu ai săi 165 metri, cu ale sale ape învolburate care se sparg spectaculos pe nenumărate trepte stâncoase, este însă opera omului.

Realizarea ei a fost gândită şi executată de romani, mai precis de consulul Manlio Curio Dentato în 271 a.C.

La poalele muntelui curgea râul Nera iar pe un plan superior, dar orizontal, era râul Veline.

Veline curgea însă extrem de lent, datorită înclinaţiei minore a terenului,  şi apele deveniseră urât mirositoare, aproape mlăştinoase.

Proiectul roman schimbă cursul râului Veline şi astfel, apele sale, unindu-se cu râul de dedesubt, cu Nera, se transformă într-o cascadă de toată frumuseţea.

IMG_5556

În prezent, întreaga zonă a devenit Parcul Natural Nera; nenumărate specii de plante, nuferi, ferigi etc dar şi păsări de tot soiul pot fi admirate şi, mai ales, cunoscute.

Locul este, de fapt, o oază a naturii în mijlocul unei lumi motorizate şi tehnologice.

Odată ajunşi acolo, pe cele cinci trasee ale sale… uiţi de toate problemele zilnice: grote, scări din lemn, Tunelul Îndrăgostiţilor (numit astfel pentru că acest tunel umed “sparge” muntele şi ajunge pe un fel de terasă din piatră de pe care s-ar fi aruncat în cascadă un păstor disperat pentru că iubirea lui nu era împărtăşită de nimfa apelor).

Pentru turişti sunt spaţii amenajate cu băncuţe şi mese din lemn unde se pot odihni şi-şi pot împrospăta forţele.

Apele cascadei sunt folosite în mod inteligent şi de centrala electrică din zonă: natura şi industria nu se exclud, ci se-mbrăţişează sub forţa unei energii unice.

IMG_4311Acum, în perioada sărbătorilor de iarnă, întregul parc se transformă într-o uriaşă prezentare a Naşterii Domnului.

Între 24 decembrie şi 7 ianuarie pe cărările de munte sunt personaje îmbrăcate de epocă, magi, fierari, păstori, domniţe şi ţărani, aşteptând sau lăudând copilul Isus.

Cu siguranţă, o vizită în orice perioadă a anului nu poate decât să vă bucure, neuitând nici o clipă că această capodoperă a fost creată de om pentru oameni.

foto: Nicola d’Alessio