Cetățean român, arestat în apropiere de vama Nădlac după ce a furat 4 motoare de ambarcațiuni din Italia

TRIESTE

Carabinierii din Muggia, în colaborare cu Poliția română, au prins în apropiere de vama Nădlac, un cetățean român, în vârstă de 28 de ani, la bordul unei mașini Opel Astra cu număr de înmatriculare francez, în timp ce transporta materiale, echipamente și motoare de ambarcațiune, rezultate ca fiind furate de la societatea nautică Marea di Muggia.

Tânărul, fără antecedente penale, este considerat responsabil pentru furtul care a avut loc între 5 și 6 octombrie 2017, când, împreună cu alți complici au furat 4 motoare marine, echipamente și materiale de ambarcațiuni în valoare de aproximativ 24.000 de euro.

Hoții au intrat în zona de depozitare, au demontat materialul, l-au încărcat în mașină și au plecat spre România.

Marfa a fost returnată proprietarului legitim iar bărbatul va răspunde în fața autorităților judiciare din Italia și România.