„Colac peste pupăză” – de unde vine?

Ca orice limbă și cea română este plină de expresii uzuale care, de cele mai multe ori, își pierd etimologia în negurile vremurilor. La noi foarte multe dintre acestea își au originea în obiceiurile și cultura populară. 

Expresia „colac peste pupăză” nu face excepție. 

De unde vine aceasta? 

Această formulare se folosește atunci când, vorbind despre o situație nefastă, apare o alta care pune capac, care agravează pe prima. Similar cu „un rău nu vine niciodată singur.” De exemplu, după ce ai luat amendă, ți s-a mai stricat și mașina. 

Cum a apărut? 

În unele zone ale țării la nuntă se făcea o pâine, un colac,  mare în formă de pasăre sau cuib chemată „pupăză”. Cum la înmormântări se făceau colaci tot la fel de mari, care în unele zone se dau peste groapa mortului, apariția unui eveniment fericit urmat de un altul este ca punerea unui colac de mort peste pupăza de la nuntă. Astfel, colacul este cel care vine cu nenorocirea sau o amplifică. Ca o înmormântare urmată după nuntă. 

Una dintre primele opere literare în care această expresie apare este „Peregrinul transilvan”, un jurnal de călătorie scris în anul 1865 de către  Ion Codru Drăguşanu. Aici scriitorul vorbeste despre negocierea unui salariu: „Acordai pre lună 80 de taleri şi 300 pauşale de rentoarcere, emolumente bune, poţi zice pupăză pre colac”.