Copiii orfani ai României își cer dreptul de a avea o familie!

DSC07151Corespondență de la București

Senatorul liberal Grapă se ia de piept cu președintele Băsescu în privința adopțiilor internaționale

În urmă cu trei ani, președintele României, Traian Băsescu, declara la Bruxelles: „În ceea ce privește adopțiile, România are o lege națională. Se poate face lobby oricât, la Bruxelles și numai. România nu-și schimbă legea adopțiilor, cel puțin cât voi fi eu președintele României!” Afirmațiile domniei sale se bazau, în mare parte, pe faptul că orfanii noștri ar fi, în realitate, victimele traficului de persoane sau de organe, deși, nici până în ziua de astăzi nu a fost prins vreun astfel de traficant. În tot acest timp, viitorul multor copii români a mai primit o lovitură crâncenă. După ce că soarta le-a refuzat șansa să trăiască la adăpostul unei familii adevărate, le-a mai luat și posibilitatea de-a o avea vreodată. După cum se știe, majoritatea românilor sunt săraci și abia au grijă de ei, cu banii pe care îi câștigă. Ba mai mult, în momentul în care se decide, cu greu, să adopte un copil, standardele cerute sunt doar acestea: „să fie blond, cu ochi albaștri, sub un an”, spune senatorul Grapă. Marți, senatorul PNL Brașov, Sebastian Grapă, a hotărât să îl înfrunte pe Traian Băsescu, preluînd frâiele inițierii unui proiect legislativ care să deblocheze legea adopțiilor internaționale. Reprezentanții mai multor ONG-uri din România, Catharsis din Brașov, Asociația „Un mondo sereno” din Roma, reprezentat de președintele Daniel Chechedi și vicepreședintele Alina Cărăbuș; Asociația Stindardul Geto-Dacic Parma-Italia, reprezentată de președinta Carmen Scorțanu; Asociția Europa l’Aquila, etc, reprezentanți ai Ambasadei SUA, Germania, Italia, dar și foști copii orfani, adoptați de familii din SUA, Noua Zeelandă, Canada, Italia, Germania au fost prezenți mari în Senatul României, ca să susțină reactivarea Legii Adopțiilor Internaționale, adică Legea 273/2004, la inițiativa președintei ONG Catharsis Brașov, Azota Popescu.

DSC07177

Orfanul român, în voia sorții și la mila străinilor

Poveștile copiilor care odată au trăit în aceste centre de plasament au fost unele dintre cele mai sfâșietoare mărturii pe care le poate auzi cineva vreodată. Zighi Kalanyos s-a numit odată Visarion. Ghinionul său s-a numit Ion Țiriac și fosta președintă a Parlamentului European, baroneasa Emma Nicholson care au făcut demeruri pentru oprirea adopțiilor internaționale. Zighi a ajuns la mila sorții. Norocul lui s-a numit Azota Popescu și Biserica care l-au ajutat să plece din orfelinat și să aibă o educație. Biserica i-a oferit o bursă și posibilitatea să absolve Facultatea de Teologie Sibiu, iar în prezent este profesor de Teologie. În ceea ce privește viața și viitorul unui copil orfan, Zighi spune: “În orfelinate, copiii sunt bătuți, maltratați, înfometați. Prietenul meu, Lucian, care a fost în alt orfelinat a fost ținut legat de pat și nu are niciun viitor. Majoritatea celor care trăiesc într-un orfelinat ajung la pușcărie. Când ajung la 18 ani, trebuie să plece de acolo. Nu au ce mânca, unde să doarmă și de aceea fac orice ca să supraviețuiască. Așa ajung pe străzi, ajung boschetari, aurolaci. În România, copiii orfani sunt priviți ca o povară și nu ca pe o bucurie”, povestește Zighi. Câțiva dintre copiii români adoptați de către familii din afară au fost prezenți la dezbaterea publică de marți, ca să să îi vedem și să ne convingem că nu au fost victimele vreunui trafic de organe sau de personae. Sunt sănătoși și fericiți și de aceea vor ca și alți copiii români orfani să aibă șansa să aibă o familie și să-și revendice dreptul la copilărie. Alina Cărăbuș, vicepreședinta ONG Italia „Un mondo sereno”,  susține că nu a existat niciodată vreun pericol pentru acești copii, ca să devină victime ale traficului în Italia; afirmație susținută și de către vicepreședinta Parlamentului European on. dr. Roberta Angelilli.

DSC07201
Tatal adoptiv din Italia, Marco Cappellari, aratand fotografii cu fiica sa si exprinmandu-si dorinta de a mai infia si pe sora fiicei ale, ramasa in Romania

Senatorul liberal Sebastian Grapă susține acest proiect de lege prin toate pârghiile oferite de statutul de senator; majoritatea celor prezenți fiind convinși că demersul lor va fi încununat de succes. Altfel, toți europenii ar avea serioase rezerve că România își dorește binele, din moment ce își lasă copiii pe drumuri și nici nu are vreun interes să le asigure vreun viitor. Poveștile copiiilor români adoptați de străini și ale părinților străini care au adoptat copiii de la noi, prezenți marția la Senat, au toate final fericit. În timpul acesta, zeci de mii de copii ai nimănui privesc fără speranță pe fereastra vreunui orfelinat în speranța că vor putea să spună vreodată „mamă” și „tată” cuiva. Președintele Băsescu le-a luat acest drept; cel puțin celor care nu au „ochi albaștri, păr blond și nu au sub un an”.

Luiza Dobrescu