COPILA MEA!

Departe sau întors acasă, Vasile Tudorache găsește inspirația pentru a scrie versuri rupte din realitate. O realitate tot mai grea, atât pentru cei emigrați cât și pentru cei rămași singuri.

 

 

 

 

COPILA MEA!
de Vasile Tudorache

Copila mea, te-ai depărtat
Acolo-n țări străine…
Trăiesc aici cu un oftat:
Că am rămas c-un câine.

Măicuța ta m-a părăsit
Iar eu sunt prea bătrân,
Mă simt atâta de slăbit!…
Dar tac și nu vă spun.


Tu du-te, tată, c-ai nevoi,
Aici faci datorii…
Așa cum v-am crescut pe voi
Să-ți crești ai tăi copii!

Și dă-le ce eu n-am putut
Să vă ofer cândva,
Deși, din inimă am vrut,…
Ce greu se mai trăia!

Nu-ți face griji de anii mei,
Îi duc în băț cum pot…
Hai, vino-n brațe să mă iei,
Că-i timpu’, așa socot.

Și du-te, scumpa mea fetiță,
Să mergi cu Dumnezeu!
Că toți s-au dus iar pe uliță-s
Doar câinele și eu.
.
Poezie dedicatè  doamnei Mariana Rosca
din Vrancea, în imagine aflându-se tatăl ei.