Cosenza – Amenința cu publicarea unor fotografii indecente și extorca bani de la un bătrân. Româncă arestată

Carabinierii din Corigliano Calabro, în cursul zilei de luni, 12 februarie, au împiedicat o extorcare împotriva unui italian în vârstă de 70 de ani de către o femeie de naționalitate română care a fost prinsă în flagrant.

Potrivit anchetatorilor, bărbatul a fost abordat de două românce care l-au amenințat că vor publica unele fotografii (în ipostaze intime) pe rețelele de socializare dacă nu le-ar fi dat o sumă mare de bani pentru a le distruge.

Bătrânul intimidat, deși nu știa despre ce fotografii era vorba, a dat femeilor suma de 3 mii de euro în numerar. Cele două au continuat să ceară bani, încă două mii de euro.

Așa că bărbatul, în disperare, a denunțat totul la poliție. Una dintre femei, Roxana Ciurar , în vârstă de 25 de ani, i-a dat întâlnire bătrânului pentru a primi banii. Anchetatorii i-au dat victimei bancnote false care au fost marcate în mod special.

Când a ajuns la locul de întâlnire, stabilit de româncă la telefon, după câteva minute, Roxana a urcat în masina bărbatului și i-a smuls plicul din mână, după care a fugit spre centrul orașului Corigliano. În acel moment au intervenit carabinierii.

Roxana Ciurar are numeroase antecedente penale și riscă pedeapsa cu închisoare de până la 20 de ani. Mai mult, carabinierii au descoperit că are de ispășit o pedeapsă cu închisoarea pentru o tâlhărie comisă în 2016, în provincia Caserta.

cn24tv.it/news

 

 

Lasă un răspuns