Cristian Adomniței, șeful CJ Iași, reținut de DNA

Direcția Națională Anticorupție informează că procurorii l-au reținut pe președintele Consiliului Județean Iași, Cristian Adomniței, pentru favorizarea făptuitorului și fals intelectual, urmând a fi prezentat vineri Tribunalului Iași cu propunere de arestare preventiva pentru 30 de zile

imageResize (1)

În dosar, procurorii DNA — Serviciul Teritorial Iași au luat aceleași măsuri față de Cristina Jinga, director executiv al Direcției Proiecte și Dezvoltare Durabilă, Carmen Irimescu, șef al Serviciului Proiecte și Parteneriate, ambele din CJ Iași, Letiția Popa, administrator al unei firme, printre acuzațiile reținute în sarcina acestora fiind abuz în serviciu, daca funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, fals intelectual, respectiv instigare sau complicitate la această infracțiune.

Potrivit unui comunicat al DNA postat joi pe site-ul instituției, în august 2013, la nivelul Direcției Proiecte și Dezvoltare Durabilă a fost redactat caietul de sarcini în scopul achiziției prin procedura ‘ cerere de oferta’ de servicii de tipărire materiale de promovare a județului Iași, contractul fiind adjudecat de societatea comercială administrata de Letiția Popa și semnat la 27 septembrie 2013.

DNA precizează că durata maximă de execuție a contractului de servicii era de 3 luni de la data semnării, în caz de executare cu întârziere, prestatorul putând fi obligat la plata de penalități de 0,1% (pe fiecare zi de întârziere) din contravaloarea serviciilor rămase de executat.

„Pentru ca acest contract să fie atribuit firmei pe care o administra, Letiția Popa a întocmit și utilizat documente false, (cv-urile unor angajați), pentru a crea aparența îndeplinirii criteriilor de admisibilitate și conformitate a ofertei, depunând apoi toate aceste înscrisuri la autoritatea contractanta CJ Iași. În acest mod, inculpata Popa i-a determinat, cu intenție, pe membrii comisiei de evaluare a ofertelor să atribuie, fără vinovăție și fără a avea cunoștință de caracterul fals al înscrisurilor depuse, contractul firmei sale, în condițiile în care oferta ar fi trebuit să fie respinsă, din cauza neîndeplinirii cerințelor minimale ale caietului de sarcini. Astfel, s-a produs o vătămare a intereselor legale ale celuilalt ofertant și s-a obținut un folos necuvenit pentru societatea administrată de aceasta”, se arată în comunicat.

DNA menționează că, potrivit documentației de atribuire, ofertei depuse de societate și contractului încheiat ulterior, serviciile de tipărire materiale de promovare ar fi trebuit să cuprindă: realizarea (concepție și design) a unui catalog de prezentare a județului Iași în limba română și în limba engleză, în 1000 de exemplare, servicii în valoare de

http://www.agerpres.ro/justitie/2015/05/07/dna-seful-cj-iasi-retinut-pentru-favorizarea-faptuitorului-si-fals-intelectual-se-cere-vineri-arestare-preventiva-22-27-39