Cristofor Columb a fost un pirat portughez. Teste ADN

Nu există nicio certitudine cu privire la data nașterii lui Cristoforo Colombo (română Cristofor Columb, spaniolă Cristóbal Colón) și există cel puțin opt orașe care concurează pentru „nașterea sa”, chiar dacă originile genoveze ale lui Cristofor Columb păreau până acum cele mai acreditate.

Dar acum, misterul istoric care a ținut mai bine de cinci secole poate suferi o nouă întorsătură și pune capăt oricărei ipoteze, cu confirmarea că marele navigator nu era altul decât Pedro Ataíde, un pirat portughez din secolul al XV-lea.

Este o ipoteză formulată de profesorul Fernando Branco, de la Istitutul Tehnic Superior de la Universitatea din Lisabona, care în cartea sa Cristobal Colon, nobilul portughez, a subliniat deja, în 2012, 60 de coincidențe între viața lui Cristoforo Colombo și cea a lui Pedro Ataíde.

Potrivit biografiei oficiale, cel mai faimos navigator al omenirii s-ar fi născut în orașul Genova din Liguria pe 31 octombrie 1451, acesta fiind fiul lui Domenico Colombo, țesător, și al Susanei Fontanarossa. 

Pură ficțiune istorică? Se pare că nu. Datorită stăruinței sale, Fernando Branco, un inginer civil, după ani de cercetări, a obținut în sfârșit autorizația de a deschide mormintele familiei Ataide din mănăstirea Castanheira do Ribatejo, la Vila Franca de Xira, în districtul Lisabona. Sâmbăta trecută, un grup de experți de la Universitatea din Coimbra, coordonat de antropologul criminalist Eugenia Cunha, a exhumat rămășițele lui Antonio Ataíde, primul văr al lui Pedro Ataide.

Din oase, într-o stare aparent bună de conservare, ADN-ul va fi extras și trimis la Universitatea din Santiago de Compostela pentru al traversa cu cel al lui Fernando Colon sau chiar Hernando, fiul lui Cristofor Columb, a cărui moștenire genetică a fost secvențiată în 2006 în Spania.

Ce poate merge prost? „Conservarea proastă a rămășițelor umane exhumate, ceea ce face imposibilă reconstrucția profilului genetic”, observă antropologul criminalist Eugenia Cunha.

Il Messaggero