dav

Cu capul decapitat în coș – „Curiozități romane”

Titlul acestui material este de fapt al uneia dintre povestirile apărute în cartea „Curiosità romane” (Curiozități romane) ieșită nu demult în librăriile italiene și pe care am găsit-o la Librerie Borribooks din gara Termini, Roma. O carte mică în dimensiuni dar plină de povestiri scurte și interesante, cu lucruri mai puțin știute din istoria Urbei,  pe care v-o recomand.
În continuare, una dintre povestiri. 

       În august 1691 a avut loc la Velletri  tăierea capului unui tip care-l ucisese la Roma, în via Condotti, pe nepotul generalului pontifical. Până aici nimic ciudat.
      Ciudat însă este faptul că țeasta acestui nenorocit fu ulterior trimisă la Roma într-un coș, ca pe un pepene.

      Iată fapta povestită cu cruzime, cu o claritate să te curemuri, în Foaia nr. 33, 14 august 1491.

       „roma, 11 august 91691…) Chiar în aceeași zi fu trimis de la Velletri, într-un coș, capul ăstuia care l-a ucis pe strada Condotti pe Nicola Galli, nepotul căpitanului Merola.”

        Scopul acestei prețioase expedieri fu cu siguranță acela ca să înfigă într-o țeapă capul decapitatului pe acea stradă, unde fusese comis delictul, sau poate de al așeza într-o cușcă deasupra mansardei porții Angelica, unde această înșiruire de țeste umane după gratii satisfăcuse privirile lumii mai multe secole, până acum câteva decenii.”

traducerea: Cristi Merchea