„Cu penalii înainte!” este deviza PSD

psd diaspora

Deputatul de Argeş Cătălin Rădulescu a fost numit preşedinte al PSD Diaspora, relatează jurnaluldearges.ro

După ce PSD a pierdut alegerile în Diaspora, s-a gândit mai bine și, în spiritul tradiției, la conducerea ei a fost numit tot un penal. Cătălin Rădulescu se află însă sub control judiciar, după ce, în urmă cu trei ani, a fost trimis în judecată pentru dare de mită. La acea vreme i s-a impus interdicţia de a părăsi ţara. Numirea în funcţie îi dă însă posibilitatea deputatului argeșean de a părăsi ţara, doleanţă pe care acesta şi-a formulat-o în mai multe rânduri în faţa instanţelor de judecată şi care i-a fost constant respinsă.

„După cum ştiţi, alegerile din 2014 au demonstrat că majoritatea românilor au ales altfel decât ne-am fi dorit noi. Alegerea românilor trebuie respectată şi noi avem datoria să devenim mai credibili pentru a le demonstra tuturor că PSD merită încrederea lor. Voi analiza implicarea şi activitatea membrilor cu privire la campania electorală şi le mulţumesc celor care au stat zi de zi în sediul de campanie alături de mine şi au depus eforturi în vederea asigurării unei Diaspore unite”, a spus Rădulescu.

PUBLICITATE CREDITE EXTRABANCA