CULTURA ACASĂ – susține lectura în vremea pandemiei

      Fundația Culturală Ideea europeană lansează proiectul de anvergură europeană Cultura acasă, cu sprijinul Administrației Fondului Cultural Național.

     Obiectivul general al proiectului îl reprezintă susținerea formării setei de lectură, ca prilej, șansă de a rezista în vremuri de pandemie, pe de o parte, iar pe de alta, lectura ca prilej de formare de sine, susținerea artelor contemporane, promovarea dialogului cu creatorii, cu actanţii culturii scrise din diferite țări, promovarea culturii naționale într-un format accesibil și modern, lărgirea accesului publicului larg, cu accentul pe publicul în formare, la valorile de nivel european, suscitarea interesului față de lectura cărților scriitorilor români prin recursul la multi și interdisciplinaritate.

     Conform previziunii psihologilor și psihiatrilor, după declanșarea pandemiei și perioada de izolare va crește alarmant numărul depresiilor. În acest context, recursul la lectură devine vital. Lectura ca salvare. Impactul pandemiei asupra culturii, în opinia unor experți în domeniu, este devastator. De asemeni, acest proiect își propune, în condițiile pandemiei, să formeze și să cultive dorința de a citi ca suport și mijloc de a rezista în condițiile restrângerii activităților sau a desființării, iar, în unele cazuri, a amânării unora dintre acestea. Pe de altă parte, scopul acestui demers este susținerea artelor contemporane, formarea unor audiențe noi, dialogul cu creatorii, promovarea culturii naționale (europene) într-un format accesibil și modern, cu accentul pus pe publicul în formare. Suscitarea interesului pentru lectură ca o modalitate de formare în condițiile pandemiei este miza și obiectivul major al proiectului.

     În acest scop, vor fi organizate conferințe, lecturi, conferințe publice, la care vor participa scriitori, artiști, editori, traducători din țară și din străinătate, profesori și alte categorii de public, totul desfășurându-se online sub genericul Cultura acasă. Participă importanţi artişti, scriitori români contemporani, personalităţi marcante ale vieţii culturale, romancieri, poeți, prozatori, critici, actori, traducători, editori și istorici literari, regizori, critici de arte plastice, critici de teatru ș.a. din țară și străinătate. Vrem să facem schimb de experiență cu scriitori, profesori, artiști, editori din România și din alte țări, ca să vedem diferențele și asemănările existente în percepția față de schimbările și impactul pandemiei asupra societății, asupra omului și asupra culturii. Unii autori vorbesc despre pandemie și cultură, impactul asupra vieții și vocației lor, alții citesc din operele lor.

     E propice pandemia scrisului? Reveriei? Meditației? Rugăciunii? Cititului? Vom ieși schimbați din această experiență la limită? Ce le doriți tinerilor de toate vârstele care urmăresc și/ sau citesc, sau ascultă mesajele, poemele, muzica, spectacolele dvs.? Curaj? Rezistență? Să recurgă la lectură ca la o modalitate de a rezista presiunii psihice rezultate din lunile de izolare? E limpede faptul că va urma o altă izolare. De astă dată, mai lungă.

     Printre participanți iubitorii de cultură îi vor regăsi pe Irina Țurcanu Francesconi, scriitor, traducător, publicist (Italia), Josu De Solaun, pianist, compozitor (Spania), Mircea Platon, istoric, scriitor, publicist, editor, Ștefan Borbély, profesor universitar, critic și istoric literar, Constantina Raveca Buleu, scriitor, critic și istoric literar, cercetător științific, Bogdan Popescu, scriitor, traducător, cercetător științific (Suedia), Victor Voicu, savant, medic, virusolog, Răzvan Theodorescu, scriitor, publicist, Alexa Visarion, regizor, Ding Chao, romanist, profesor universitar, traducător (China), Angela Bratsou, traducător, publicist (Grecia), Adrian Majuru, scriitor, istoric, editor, Nicolae Breban, romancier, eseist, publicist, Sorin Lavric, scriitor, publicist, Dana Pocea, actor, critic de teatru, Aura Christi, poet, romancier, editor, Dragoș Nelersa, editor, publicist (Israel) ș.a.
Proiectul este realizat de Fundația Culturală Ideea Europeană în parteneriat cu Academia Română, Institutul Cultural Român, Muzeul Municipiului București, Asociația Contemporanul și Visual Joy Production.

     Proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional

     Evenimentele sunt și vor fi difuzate între 6 octombrie 2020 și 12 noiembrie 2020.

     Toate evenimentele desfășurate în cadrul proiectului Cultura acasă sunt diponibile pe următoarea pagina: https://www.ideeaeuropeana.ro/subiect/proiecte/cultura-acasa/

Lasă un răspuns