Cum ajungi revoluţionar cu punga de leu

                                                                                                                                                                                                                                                                                           S-a demonstrat, fără tăgadă, că de cele mai multe ori nevoia îl scoate pe om din casă. Dacă la asta mai adaugi ca respectivul cetăţean să se afle în momentul potrivit la locul prielnic, succesul este garantat. Succes deplin şi de durată. Aşa i s-a întâmplat lui Bonifaciu Aurelian şi consoartei acestuia, care mânaţi de nevoia schimbării perdelelor de prin casă, au fost luaţi de valul unor evenimente petrecute în Bucureşti. Norocul lor. Iniţial planificaseră să plece la Paşcani, la deja cunoscuta fabrică, unde se ştia că pot achiziţiona perdele refuzate la export dar bune pentru piața neagră internă. Dar tot nevăsta-sa insistase să ia drumul Capitalei cu gândul să-şi viziteze şi sora, bucureşteancă din Chitila. În plus, de câte ori au fost în localitatea cu miniştri, au găsit la liber şi diverse produse agro-alimentare prohibite în provincie, cum ar fi „adidaşi de porc”, ceva salam…

Hoinăreala prin fostul târg al ciobanului Bucur le-a fost întreruptă de un val de manifestanţi nemulţumiţi de viaţa grea pe care o duceau sub celălalt regim comunist. Purtaţi de colo-dincolo, în febra schimbării, Reluş Bonifaciu îşi ţinea nevasta agăţată strâns de mâna stangă. Cu cealaltă, cu dreapta, ţinea şi mai strâns o pungă de un leu al cărei conţinut se limita la trei kilograme de adidaşi şi un salam de vară. Deşi au stat pe rând la coadă, vânzătoarea „i-a citit” că sunt împreună şi n-a vrut să-i mai servească. Erau suparaţi şi pentru faptul că nu mai prinseseră la liber şi cunoscuţii pui marca „fraţii Petreuş”.

–  Ţine aproape, Afrodito, ţipa bărbatul la nevastă-sa! Ţine mai aproape, nu vezi că ăştia ne împinge!

– Ţin, ţin, dar tu ai grijă de pungă!

Reluş făcea a O.K. cu capul şi, ca să fie mai înţeles, cu pieptul bombat, scos în faţă ca un cocoş, clipea din ochi precum o baliză defectă.

Răbdător din fire, cu statura lui mare, bărbatul cu nevasta agăţată de o mână şi cu punga de un leu în cealaltă, ajunseră până la intrarea într-o clădire cu multe etaje. Un vajnic membru al gărzilor patriotice îi chestionă cum au ajuns ei pe acolo.

– Bineînţeles purtaţi de val, decretă cu emfază Reluş!

– Purtaţi de val, bine !Dar în pungă ce aveţi?

– Adidaşi!

– Aha, adidaşi!Sunteţi bişniţari de încălţăminte?

  • Nu tovarăşe, răspunse femeia, adidaşi de porc!
  • Să văd, să văd, repetă cerberul! Aha, afumaţi! Merg ăştia cu fasole de-ţi rup turul pantalonilor.

– Păi vezi? completă Reluş.

– Şi ce faceţi pe aici?

– Suntem şi noi curioşi să vedem.

– Bine, bine! Arme aveţi?

– Ce? Arme? Doamne fereşte! făcu semnul crucii Afrodita.

– Intraţi dar să nu produceţi dezordine. Un anume tovarăş este în clădire, lucrează, aveţi grijă!

Prin anihilarea pe cale paşnică a militarului de ocazie, cei doi se treziră în forfota creatoare menită să încheie odată pentru totdeauna cu comunismul.

Întrebătoare dar mai mult curioasă consoarta îl trăgea de mânecă:

– Ce căutăm noi aici, Reluş, dragă?

– Stupidă întrebare, draga mea! Ce facem noi? Intrăm în istorie, draga mea, asta facem! Aici se scrie istoria.

– De-a IV-a sau de-a VIII-a ?

– De ambele, proasto! Hai mai în faţă, poate ne filmează şi pe noi să ne dea la televizor.

– Alb-negru sau color?

– Şi alb-negru şi color. Tu nu vezi că aici se schimbă orânduirea? Trecem iar la capitalism.

Prostită de-a binelea de ce se petrecea în jur, nu numai de spusele ilustrului ei soţ, Afrodita mai încercă scormonind istoria.

– Şi după asta, înapoi la feudalism? Parcă aşa era? Aşa nu-i bine dragule! Ai grijă de pungă să nu ţi-o fure careva!

Mutaţi de colo-colo ca nişte bile de rulmenţi pe o suprafaţă lucioasă, soţii Bonifaciu au ajuns într-un birou unde unii se făceau că lucrează, alţii chiar lucrau la liste cu guverne, unii la dulapuri. Un tip de o anumită vârstă rostea cu emfază în faţa carului de luat vederi ideea potrivit căreia „îi vom pedepsi pe cei care au întinat realizările socialismului”.

Auraş îşi trase consoarta chiar în spatele vorbitorului. De acolo cu puţin noroc puteau fi văzuţi în toată ţara.

*     *     *

De altfel în acele ore mai toţi românii şi nu numai ei, erau cu ochii pe televizor. Chiar şi la Brotăcenii de Munte, localitate înscrisă în buletinele celor doi soţi, era agitaţie mare.

Printr-o noţiune tehnică introdusă mai târziu, aşezată în partea dreaptă-sus a micului ecran şi numită americăneşte „live” cei doi membri ai familiei Bonifaciu, purtaţi de valul chimbării, puteau fi admiraţi acum de copii, soacre, vecini şi alţi invidioşi.

– Io-te, bunică, comentă cel mic, tata şi mama la televizor în spatele lui acela cu gura mare.

– Care mă, care?

– Îl vezi pe acela cu gâtul scurt? Acela de lângă tata, arătă mijlociul cu degetul pe ecranul prăfuit! Uite-o şi pe mama lângă nenea care seamănă cu Ignat!

  • Care Ignat, mamaie?
  • Acela de îngroapă morţii!
  • A, de cioclu zici?
  • Da, mamaie.

Mamaia uluită se apropie de ecran.

  • Da’ ce caută ei acolo? Parcă s-au dus după perdele!
  • Ce le mai trebuie lor perdele acum – completă cuscră-sa? Nu-i vezi unde au ajuns?Nu vezi că l-au dat jos pe Ceauşescu? Deştepţii mamei!
  • Ajung oameni mari!
  • Ajung, ajung, dar perdele or fi cumpărat?
  • De perdele îţi mai arde acum mamaie? Mai bine du-te şi te piaptănă. Nu vezi ce ciufulită eşti?

 

                                                   *     *     *

 

Soţii Bonifaciu priveau prostiţi spre ochiul magic al carului de reportaj, la fel ca şi cei aflaţi în spatele lui dar şi în faţa tubului catodic. Reluş îşi etala fruntea bombată, lungindu-se pe vârfurile pantofilor de 120 lei perechea, în vreme ce consoarta îşi mişca faţa de o parte şi de alta, precum posteriorul fâţos al unei curviştine. Erau în miezul problemei, acolo de unde se conducea ţara. Mai tîrziu s-a aflat în sat că chiar ei erau să-i prindă pe alde Ceauşescu şi ce frumos era în „biroul unu”.

  • Reluş dragă, şopti consoarta, tu te vezi?
  • Mă văd dragă, mă văd dar…am pierdut punga de un leu!
  • Numai punga?
  • Nu numai punga, evident şi conţinutul.
  • Tembelule! Cum mama dracului?
  • Eh, uite-aşa, la năvala asta!

Când se înfuria, Afrodita în ciuda numelui ce nu o caracteriza, devenea o adevărată fiară. Acum având în vedere locaţia se dovedi calmă.

  • Las’ că ajungem noi acasă, bou’ dracului!

Reluş, acum mai puţin prins de firul evevenimentelor căuta cu disperare în priviri posibilul hoţ dar dintre atâţia nu putea ghici care este. O bucurie însă avea. Se văzuse la televizor. Poate vor mai da şi în reluare emisiunea asta! Pentru asta putea să se ducă dracului fasolea lui soacră-sa cu adidaşi cu tot. Şi aşa îl îmbalona. De acum încolo va fi bine! Va curge nectar şi miere!

Ce nu ştia bietul om, era faptul că fără voie, atât el şi consoarta intraseră în rândul revoluţionarilor. Şi încă între cei de frunte. Păi îţi dai seama? Prin prezenţa lor acolo au dărâmat comunismul, chiar cu riscul de a fi pierdut punga de un leu cu adidaşi de porc afumaţi şi cu salam cu tot! Cât priveşte scandalul Afroditei, ce mai conta!

 

                                                                         Constantin TOMA