Cum arată „orașelul ștrumfilor” din Puglia (Italia)

Alberobello este genul de orăşel care te face să zâmbeşti, să simți că ai poposit pe un tărâm de basm, al ștrumfilor

Alberobello este un orăşel turistic în provincia Bari, regiunea Puglia. Casele originale, numite „trulli” (singular „trullo”) din Alberobello au fost înscrise în anul 1996 pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO.

Un „trullo” este o locuinţă italiană de secol XIX, specifică regiunii Puglia, este realizată din piatră şi chirpici, având acoperişul conic. Una dintre pietre este numită „piatra cheie”, fiind cea care ține toată casa în echilibru. Acoperișurile caselor au desene cu semnificații mistice. Se pot vedea mai multe case cu același desen, ceea ce înseamnă că proprietarii fac parte din aceeași familie.

Mulţi dintre localnici oferă propria căsuţă turiştilor dornici să petreacă o noapte sub un acoperiş rotund şi să guste experienţa adevărată a unui „trullo”. Alberobello este genul de orăşel care te face să zâmbeşti, să simți că ai poposit pe un tărâm de basm, al ștrumfilor.

Este o destinaţie romantică  și jucăuşă care merită savurată din plin măcar o dată în viață.