Daniela din Caracal

      Daniel D. Marin este unul dintre ultimii concurenți ai trofeului „Emigrantul talentat” dar condeiul său este tocit în ale scrisului. Redacției a trimis o poezie și o proză. Pentru început vă prezentăm această poveste a unei emigrante românce. 

 

Daniel D. Martin ___________

 

 

         Cu două-trei ore în urmă, în staţia de la aeroportul Alghero. O doamnă îl întreabă pe şofer dacă e vreun autocar pentru Olbia.

        – Nu, doamnă, doar tren, de la Sassari.

       Mai vorbeşte 5 minute la telefon, revine:

        – Dar de la Sassari e?

         – Nu, doar tren, dar e simplu să ajungeţi la gară de unde vă las.

        Se mai plimbă, vorbind la telefon, şoferul întârzie plecarea, îşi lăsase bagajul în autocar. Revine. Vorbeşte tot drumul cu şoferul, eu ascult.

         – Lucram la o bătrână care ţipa de durere deşi îi dădeam la timp toate medicamentele, n-am mai suportat şi-am vorbit să mă mut la o altă bătrână, acum, de pe 31 decembrie… vin după o săptămână în ţară, de la Caracal… nu ştiam ce să fac: deja eram la poarta de îmbarcare, când, la 14:00, mă sună fiul doamnei la care urma să lucrez şi îmi spune că a făcut infarct la ora 11:00, a murit… dacă m-ar fi sunat cu măcar 10 minute înainte, m-aș fi întors cu soţul, prindeam Revelionul împreună… Și eu, şi soţul am lucrat lângă Bari, a rămas fără serviciu, s-a întors în ţară, apoi nu am mai avut nici eu serviciu, de 6 luni sunt în Sardegna… eu am lucrat 11 ani înainte, tot badantă, însă doar în Italia continentală…

         – Şi copiii cu cine sunt?

         – Cu mama şi cu soţul meu; el se întoarce peste două săptămâni, tot lângă Bari, şi-a găsit un nou loc de muncă

         – Sunt mari copiii?

         – Da, sunt foarte mari, unul are 18 ani, celălalt 16.

        (fac calculul: înseamnă că pe cel mic nu prea l-a mai văzut de când avea doar 5 ani)

 

         Vorbeşte din nou la telefon. Îl roagă pe şofer dacă poate cumva să-i încarce telefonul, a vorbit mult şi i se descarcă bateria. Mai este sunată de două ori, grăbeşte discuţiile ca să îl poată lăsa să se mai încarce.

       – Da, drăguţa mea, mare necaz! Te sunam eu, nici nu am crezut, acum, că îmi spui şi tu, cred. Sunt spre Sassari, iau de la gară spre Olbia, te sunam eu, dar nu mai am baterie; e foarte drăguţ şoferul, mă ajută cu telefonul.

       Încă de la Bucureşti, sunase la toate rudele doamnei pe care o îngrijise înainte.

       – Sunt foarte de treabă, mă și rugaseră Daniela, nu pleca!, dar am plecat de la ei… Avem un proverb noi, în România: nu lăsa vrabia din mână pentru cioara de pe gard…

         – Avem şi noi vorba asta: cine lasă strada veche pentru strada nouă…

         – Acum mă aşteaptă înapoi, dar trebuie să ajung la Olbia, de acolo vine cineva să mă ia cu maşina până la Arzachena, mâine probabil că voi reuşi să trec să-mi iau lucrurile de la cealaltă doamnă, care a decedat; dar, şi dacă nu deceda, să ştiţi că tot nu venea nimeni din partea ei să mă ia… tot la noi, e o vorbă că cine aleargă de Revelion aşa va alerga tot anul care vine…

         – Dar aveţi unde să mergeţi acum, doamnă, aveţi unde să staţi?

         – Păi la doamna la care am lucrat înainte, voi lucra din nou la ea, am vorbit cu copiii ei… o femeie foarte de treabă, mi-au spus că între timp nu mai ţipă, i-au dat medicamente mai tari după ce am plecat… are 96 de ani, cea care a murit avea 84

         – Mama mea are 106

         – Vai, ce ghinion, ce ghinion!

         – Nu vă mai faceţi griji, haideţi că în câteva ore ajungeţi, rău e pentru bătrâna care a murit…

         – Nici nu am apucat s-o cunosc, am vorbit ieri la telefon, mi-a spus că nu o doare nimic, că e bine… dar azi a făcut infarct.

 

         Şoferul opreşte înainte de staţie şi îi arată cum se ajunge cel mai simplu la gară; nu înţelege, e confuză. Mai întreabă o dată la ce oră e trenul.

         – Cobor şi eu aici, haideţi că vă însoţesc, spun direct în română.

         – Dar oare ajungem la timp?

         – Desigur, e abia 16:05, la 16:30 este trenul, gara este foarte aproape.

         Doar maşinile de bilete sunt deschise, mai mulţi oameni aşteaptă să le vină rândul.

         – Tot la Olbia mergeţi? Pot să iau bilet şi din tren?, îl întreabă pe tânărul din spate

         – Nu ştiu, e a doua oară în viaţa mea când iau trenul…

         Spun: dar avem timp pentru bilet.

         Are doar o bancnotă de 50 de euro, nu e scris nicăieri dacă la 50 se dă restul sau doar până la 20. Pentru siguranţă… “Lăsaţi, cumpărăm biletul cu cardul meu”!

         – Dar cum îţi dau banii?

         – Nu mi-i daţi, vă fac eu biletul cadou.

         – Unde e biletul?

         – În câteva secunde va apărea, durează un pic.

 

         Trenul e deja în gară, pe peronul 4, cu 10 minute înainte de plecare. Ia biletul, mă roagă alte două doamne, de origine africană, să le ajut cu maşina de bilete, nu au mai folosit şi nu ştiu unde şi când să introducă banii şi “cum să trecem destinaţia pe bilet”; de fapt, nu ştiu să citească. “O secundă, vă ajut imediat!” Numele doamnei este Daniela, îmi spusese pe drum, “Drum bun, Daniela!” Pleacă repede, observ că trece pe lângă lift, îl întreb pe băiatul din spate dacă poate să le ajute el pe doamne, confirmă, alerg un pic şi-o ajung din urmă:

         – Daniela, uite e acolo liftul!

        Îmi spune, din mers:

         – Nu-ţi fă griji, uite treptele!

         Sunt multe trepte de coborât şi, apoi, de urcat; e deja acolo, pregătită. 

 

           Daniel D. Marin este autorul a patru volume de poezie (printre care ”L-am luat deoparte și i-am spus”, 2009, Premiul Național Marin Mincu, 2010; ”Poeme cu ochelari”, 2014, Premiul Național de Poezie George Coșbuc, 2015) și a unui mic jurnal din America și Sardegna (”Din România sunt doar eu”, 2018). Pentru ediția din 2015 a Festivalului Internațional de Poezie din București a tradus poeme de Annelisa Alleva. Între 2013 – 2016 a făcut selecția textelor autorilor români pentru expoziția Poesia a Strappo – Alghero. Este redactor asociat la revista Zona Literară, unde a iniţiat o rubrică de poezie italiană contemporană. De un timp, locuiește la Sassari, fiind reprezentant al Europei de Est în Consulta comunale dell’immigrazione.

SCRII FRUMOS ȘI VREI SĂ PARTICIPI LA CONCURS?

Iată mai jos regulamentul: