Daria Tecuceanu – câștigătoarea Miss România în Italia

lavinia sandru, eugen

O băcăuancă de doar 16 ani a fost aleasă aseară, la Roma, Miss România în Italia

miss 3
de la stânga la drapta: Nicoleta Alexandra Vlădulescu – locul II, Daria Tecuceanu – Miss, ,Diana Vasile locul III,

Este ora 1 noaptea, 8 iulie 2013 și la Clubul Rehd din Villanova (Roma) se desemnează câștigătoarea concursului anual MISS ROMÂNIA ÎN ITALIA organizat de Asociația românilor din Italia (ARI). Președinte asociației, Eugen Terteleac, la cea de a șaptea ediție a acestui concurs, alături de un prezentator de seamă, Lavinia Șandru, sunt cei care au dificila misiune de a anunța câștigătorii acestei ediții.
Un juriu compus din: Cornel Diaconescu, producătorul concursului MISS DIASPORA, Cornel Dinu, reprezentant al Camerei de Comerț a României în Italia, Marian Francu, antreprenor român la Roma, Alessandra Bianchi, reprezentanta Conf-Commercio Roma și cea care a înmânat premiile a fost cel care, în urma preselecțiilor de sâmbătă, la care au participat 80 de concurente, ales cele treisprezece finaliste venite din întreaga Italie.
Fete frumoase româncele noastre și asta nu este o noutate. Suple, elegante, ajuatate de organizatori, machiaj și sponsori, ele și-au arătat frumusețea și eleganța, au zâmbit, au dansat, au cochetat, toate acestea cu speranța fiecăreia dintre ele de a fi cât mai atrăgătoare și, la final, de a fi premiată.
Locul al III-lea a fost câștigat de Diana Vasile, o făgărășancă stabilită la Fiano Romano (RM), studentă în anul al II-lea la facultatea de limbi străine ”La Sapienza” din Roma convinsă de mama sa să păarticipe la concurs. Fire determinată, ea
Locul al II-lea i-a revenit lui Nicoleta Alexandra Vlădulescu din Râmnicu Vâlcea stabilită la Voghera (Pavia), studentă la Facultatea de Inginerie Electronică din Pavia cu pasiunilecălătoriei și a dansului. Nicoleta ne-a mărturisit că a fost mama cea care a convins/o săse înscrie la concursul de Miss, că-i pșlace Italia și că ”viața ei este aici”.
Locul întâi al concursului MISS ROMÂNIA ÎN ITALIA a fost cucerit de o tânără băcăuancă stabilită de 11 ani în miss diaspora,  Torino, cea mai tânără din toate. Născută la 16 august 1996, Daria Tecuceanu are numai 16 ani și jumătate dar a fost cea mai norocoasă. Coronița oferită de istorica familie romană Borghese i-a revenit ei și i-a umplut sufletul de fericire. Va duce în Nord aceast trofeu spre bucuria mamei sale care la fel a impulsionat-o să se înscrie la acest concurs. Felicitări mamelor care au încredere în copiii lor, în aceste fete frumoase care ne reprezintă cu mândrie și ne aduc aminte că nici o bucurie nu este mai mare ca aceea creată de fiii noștri.
Organizatorii au oferit și premiul de Miss Simpatia și diplome de participare tuturor fetelor ajunse în finală pentru răbdarea, perseverența și efortul depus în această frumoasă competiție de care își vor aduce aminte mult timp.
Sponsorii acestui eveniment au fost firma de transport și mutări ”Elefant” a lui Vali Terteleac și depozitul de produse românești ”Sibiana” a lui Cosmin Cristea.

                                                                                                                                                                                                    Foto și text: Cristi MERCHEA

fete missmiss fete dansmiss baietimiss fetemiss joc

Lasă un răspuns