De ce a emigrat familia italiană în Vrancea

 CRI_9251

Țara ta e locul unde te simți mai bine și nu acela unde împărații au trasat granițele. Locul unde oamenii te fac fericit, te apreciază iar naționlitatea este un subiect de discuții culturale și nu de reproș.  

 Scriam mai zilele trecute despre o familie de italieni transferată în România, spre supărarea fiicei „abandonate” în Italia. Un material-comunicat, preluat din presa italiană, care a avut ca temă nemulțumirea unei italience față de „răpirea” părinților săi și deznădejdea și frustrarea de a se vedea privată de casă, de cont în bancă și alte drepturi.

Ei bine, chiar în ziua când am publicat materialul, am făcut câteva cercetări și am aflat unde se află mai exact familia migrată în România, ajungând chiar până acasă la ea. Negăsind-o acasă, am fost invitați să revenim la câteva zile. Și ne-am întors pentru a afla cealaltă față a lucrurilor, o poveste încurcată, plină de tragism, a unor oameni disperați, agresați și înșelați de fiica și ginerele ei,  constrânși să ia calea exilului în momente dificile ale vieții lor și la o vârstă înaintată.

O poveste cu sfârșit fericit, a unei prietenii legate și prelungite între o româncă inimoasă și o familie nevoiașă care nu are nimic a face cu cele declarate de fiica Wanda, cea „abandonată” la Susa, în Italia. V-o istorisim pentru că merită  din plin.

CRI_9017

       Din casa dintre vii la Susa

Ca să ajungem acolo trecem printre dealuri acoperite cât vezi cu ochii de vii, pe lângă locurile unde a scris Duiliu Zamfirescu… Într-o casă frumoasă, curată, suntem primiți de Violeta Murgu și noua sa familie. Când ajungem acasă, la Vârteșcoiu, una din fiicele Violetei tocmai pleacă la Roma cu viitorul soț. Locuiesc și muncesc acolo. Articolul din presa italiană, venirea copiilor, alte probleme de la muncă îi ridică tensiunea și o preocupă la maxim zilele acestea.

       Violeta Murgu, de loc din Vârteșcoiu, o comună din județul Vrancea, de profesie asistentă medicală (și nu badantă, cum, în mod peiorativ,  spune Wanda și presa italiană), hotărăște, printr-un concurs de împrejurări mai puțin fericit, să plece în Italia. Aceasta era în 2009. Nu a plecat chiar nepregtită pentru că,  prin 2005,  face un curs intensiv de italiană, lucru care-i va servi în Peninsulă. Nevoia, ca pe multe milioane de români, o împinge să facă unul din cele mai mari sacrificii ale vieții sale pentru că plecatul de acasă, de lângă cei dragi, munca printre străinii care nu te acceptă, de multe ori, ba mai sunt și invidioși pe buna purtare și profesionalismul tău, acomodarea cu alte locuri, cu alți oameni,  vor fi factori care îi vor  influența  în mod iremediail sufletul și psihicul Violetei.

Violeta ajunge mai întâi la Terni pentru ca ulteior să meargă într-o structură spitalicească din localitatea Susa, la 50 de kilometri de Torino. Cunoștințele sale dar mai ales felul său de a fi, prietenos și profesional, al omului care dă totul pentru a face bine ceea ce face, îi aduc recunoaștere dar și suferință. Violeta ne spune povestea cu sufletul la gură, plină de energie și, de câteva ori, cu ochii în lacrimi, retrăind acele momente dificile.

vii

Alături de ea stă o doamnă trecută de tinerețe dar cu trăsături frumoase, atentă la tot ce spune Violeta, consolând-o sau strângând-o afectuos de mână la izbucnirile în lacrimi. Da, pentru că Violeta și Michela sunt prietene, fără nici un dubiu. O prietenie legată la nevoie, acum patru ani, acolo, pe patul de spital al soțului Michelei, Carlo. Acolo s-au cunoscut și chiar dacă la început relația a fost una strict profesională, lucrurile au evoluat până la venirea în România,  acasă la Violeta,  a Michelei, a lui Carlo dar și a mamei Michelei, Maria Del Medico, o doamnă de 98 de ani care va deceda aici, la Vârteșcoiu, pe 3 februarie 2016.

       Să începem povestea. De fapt, sunt două povești paralele care se vor întâlni.

       Povestea lui Carlo și a Michelei

Totul pleacă de la Carlo Zardo, un domn în vârstă care trăiește cu soția sa Michela De Feo într-o casă liniștită (aparent) din orașul Susa, o casă construită de părinții lor veniți după război în nordul Italiei în căutarea norocului. Carlo a fost om muncitor toată viața sa, conducând o firmă de prelucrare a metalelor.

De mai bine de doi ani, din 2010, doamna Michela se chinuie cu soțul care are o formă gravă de hidrocefalie. În practică, soțul nu se poate mișca iar ea, singură, îl îngrijește cu multă dragoste dar cu mult efort. Vârsta nu-i mai permite să ridice un om de 80 de kilograme, să-l așeze la masă, să-l schimbe și toate cele. Lucrurile degenerază într-o zi și Michela este nevoită să cheme salvarea. Medicii se miră de condițiile în care se află bătrânul și de eforturile depuse de această doamnă pentru a-și îngriji soțul singură, lucru aproape imposibil după părerea lor. Pe 6 sept 2012 Carlo este externat din spitalul din Susa cu un previziune de 3 zile de viață. Cu toate că are o fiică, pe Wanda, soția sa Michela este singura care-l îngrijește. Michela trebuia să-l mute de pe fotoliu la masă, de la masă pe fotoliu, la baie și toate acestea în fiecare zi singură. „Sempre da sola”, ne povestește.

Fiica sa locuiește în aceeași casă cu ei, într-un apartament dat tot de ei,  despărțiți doar de hol, fără să treacă vreodată să-i vadă, nici măcar să întrebe „mama, ești vie, mai trăiești?”.

      Vioeta: Am strâns din dinți și mi-am spus: Tot înainte! Tot înainte!

În noiembrie 2009, cum spuneam mai sus, Violeta pleacă din Terni, se întoarce la Focșani dar reia calea exilului găsind, cu ajutorul finei sale, un loc de muncă la Spitalul „San Giacomo” din Susa cu un contract nedeterminat, unde va sta până în iunie 2014. Lucrând în sistemul sanitar la terapie intensivă, chirurgie și urgențe încă din 1994, Violeta se adaptează repede, deși condițiile de muncă nu sunt cele ideale. Nordul Italiei nu este nici România, nici Terni, și asta o știu toți cei care au fost în Peninsulă. 200 de persoane internate în grija a doi asistenți, 300 de ore de muncă pe lună, gândul la soț și cele trei fete lăsate acasă, la problemele lăsate, o fac să slăbească 15 kilograme în primele  40 de zile de muncă.

„Am strâns din dinți și mi-am spus: Tot înainte! Tot înainte!” spune Violeta Murgu. După 8 luni devine asistent-șef. Lucra cu foarte mulți medici cu care avea un raport foarte bun. Agonie și extaz, coșmar dar și salvare. Într-un an și jumătate a reușit să-și aducă aproape cele trei fete și soțul.

Experiența sa dar și dorința de a face lucrurile așa cum trebuie i-au atras apecieri și invidii. „Nu puteam să tac, nici să plec” pentru că-mi știam interesul și pregătirea, scopul pentru care plecasem. În vara anului 2011 își aduce familia în Italia.

               CRI_9226            Destinele se unesc

În septembrie  2012, cum spuneam, Carlo este externat cu puține șanse de viață dar soția sa decide să-i găsească o structură, o casă pentru bătrâni unde să poată să fie îngrijit cum trebuie.  Ajunge astfel la acest sanatoriu, Villa Cora,  unde, una peste alta, are și un început de cangrenă de care medicii nu-și dau seama dar care sunt alarmați de asitenta Violeta Murgu. Aceasta este cea care începe să aibă grijă de bătrân în această unitate, care sfătuiește pe doamna Michela cum trebuie să facă mai bine și cui să se adreseze. Pentru că și Italia este, de multe ori, tot un fel de România la capitolul asistență medicală

„Cu toată forța voinței sale” Michela reușește să-l țină. Medicii îi spun că boala va evolua până la paralizie și demență senilă. (Lucru care se manifestă nici în ziua de azi). Fiica sa, Wanda, este cea care-i găsește această structură din orașul lor pentru că medicii îi recomandaseră o structură foarte departe, în Cuneo. Foarte greu pentru a ajunge acolo, schimbând mai multe mijloace, Michela se pune contra, se bate și reușește să fie lăsat la casa de bătrâni din Susa.

Violeta, care este asistentă aici,  este cea care o vede în fiecare zi pe Michela la Spitalul „San Giaccomo” plângând și luptându-se  pentru soțul său Carlo. „Vai de capul cărora nu i-ar fi îngrijit bine pe Carlo!”  Violetei acest caracter îi place, pentru că ea știe la fel de bine cum funcționează lucrurile acolo și cum are grijă personalul de cei internați. Mai mult, o „simplă zgârietură”, așa cum îi notifică asistenții Michelei despre ceea ce avea Carlo la picior este de fapt un început de cangrenă. Lucru descoperit și spus, cu mare grijă dar și cu frică, de Violeta atât medicului curant cât și Michelei. Astfel, soția face scandal și, cu o bună medicație, cu atenție datorită amenințărilor de plângere pe malpraxis, cu îngrijirea dată de Violeta, boala se vindecă.

       Acesta este momentul care aprinde scânteia prieteniei dintre cele două, Michela și Violeta, soția pacientului și asistentă.

Violeta începe să o consoleze pe Michela care vrea să-și ducă soțul acasă.  La un moment dat i se aduce la cunoștință că pacientul prezintă o formă de disfagie și nu poate mânca decât mâncare dată prin mixer. Aceasta pentru a elimina din munca asistenților și  a induce la cât mai puțină atenție față de pacient. Fără să asculte ce spuneau asistenții, Michela aduce mâncare de acasă și Carlo mănâncă tot. Văzând că soțul nu are ceea ce asistenții spun, Violeta se decide să-i arate soției acestuia, cu riscul de a greși dar stăpână pe ceea ce știa, că nu este disfagic și poate mânca și bea de toate.

CRI_9235
Acordul dat de fiica Wanda pentru plecarea părinților

Din septembrie 2012 până în iulie 2015 Carlo va rămâne în aceast sanatoriu unde, zi de zi, Michela va continua să facă pe jos doi kilometri dus, doi întors,  pentru a fi aprope de cel care îi este soț de aproape 50 de ani.  Violeta însă decide să plece iar Carlo  se roagă de toți să fie  dus acasă, să i se găsească ș  lui un loc.  „Nu mă lăsa aici! Nu vreau să-mi rămână aici oasele” „Eu vreau să merg acasă” spune Carlo mereu.

Mersul în acea structură nu este unul cu inima senină, printre bolnavi de toate felurile. „Nenorocirea vrea ca, soțul meu să aibă drept tovarăș de cameră un om mut” chemat de toți Ni-ni, pentru că doar atât reușea să spună.  Astfel, Michela își cumpără și un câine cu care face drumurile și care va deveni, în timp, mascota tuturor.

De menționat că întoată această perioadă fiica Wanda vine doar o dată pe săptămână la tatăl său, cu pauze și de o lună și jumătate.

CRI_9247
Michela De Feo, acasă, în România, alături de Carlo, soțul care mai are puterea de a glumi

Pe Wanda, fata doamnei Michela, Violeta o va cunoaște mergând acasă la ei. Wanda se ocupă cu înfrumusețatul unghiilor iar Violeta, atât  pentru asta dar mai ales pentru Michela, vine pe la ei. Se cunosc de trei ani de zile iar Wanda știe că Violeta nu este badantă, așa cum a spus presei. Este mult mai mult decât o asistentă în spital. Este cea care a pus suflet și profesinalism pentru a-i salva tatăl.

                Ce s-a întâmplat cu ei, pe mine m-a marcat pe viață

Acasă la Carlo și Michela, o clădire cu două apartamente, locuiește și mama Michelei, o bătrână de 98 e ani ascunsă într-o cameră insalubră, neîngrijită și chinuită. Violeta este cea care-i face curat și o scoate la lumină. Condițiile, dincolo de orice bănuială, sunt impuse de Wanda și soțul său, care au făcut tot posibilul pentru a-și însuși ambele apartamente, a o trimite pe mamă într-o magazie la parter, a vinde sculele și utilajele tatălui, a le fura caseta cu bijuterii… Și asta nu e nimic. Lucrurile au degenerat în bătăi aplicate mamei atât de fiică cât și de ginere pentru a stoarce cât mai mult. „Nulla facente” (unul care nu face nimic) cum spun italienii, ginerele vrea și mașina mamei, o Fiat Panda, vrea și casa pe care o obține printr-un contract de comodat … Practic, acești doi oameni, părinții Wandei, s-au trezit la bătrânețe făr nimic, și maltratați.

CRI_9242
O parte din plângerile făcute carabinierilor după agresiunile suferite

CRI_9241Toată această perioadă este un coșmar pentru toți: pentru Carlo care vrea acasă, pentru Michela care se descurcă din ce în ce mai greu și pentru Violeta care, rezolvate problemele în România, nu mai dorește viața de emigrant dar i se rupe sufletul pentru famila de care s-a atașat iremediabil.  „Ce s-a întâmplat cu ei, pe mine m-a marcat pe viață, spune Violeta”.

Într-un moment de acalmie, se decide plecarea bunicii de 98 de ani în România, după ce în iunie, Violeta Murgu părăsește Italia pentru totdeauna. Mai mult, Wanda își dă acordul scris pentru plecarea lor, a tuturor. Cu câteva luni înainte, Michela mai făcuse un voiaj în România în care-și rezolvase problemele cu dinții rupți de ginere și fiică într-una din bătăile aplicate.

Despărțirea dintre fiică și tată se defășoară în cel mai „romantic” mod posibil. Wanda vine la spital și îi aruncă o cană cu apă în ochi tatălui, după care pleacă nervoasă pe decizia luată de acesta, spre disperarea colegului de cameră mut, care nu știe cum să reacționeze dar pronunță  exasperat: „Ni! NI!”

      Aici e Paradisul, Carlo! Vino aici

Povestea este plină de multe alte amănunte iar viața acestor doi soți cu fiica lor este încărcată de venin și amar, după cum ne-au povestit. Conșienți că nu mai au unde locui, că fiica lor le creează zilnic probleme și că nici boala tatălui nu-i poate îndupleca sentimentul de fiică, cei doi hotărăsc (și o fac și scris) să vină în România.

Mai înainte ajunge mama Michelei, Maria Del Medico, doamna de 98 de ani care a fost atât de fericită în casa dintre vii că, într-un mesaj video transmis, îl roagă să vină aici: „Aici e Paradisul, Carlo! Vino aici! Eu mă  gândesc mereu la tine dar nu pot să fac mai mult. Îți doresc să ajungi la anii mei!” Am spus „au fost” pentru că bunica Wandei și-a dat sfârșitul aici, în noul său „paradis” pe 2 februarie 2016, departe delocurile natale dar fericită că este iubită de cineva.

Acestea și multe, multe altele  sunt  motivele pentru care această familie italiană a decis să vină departe, în sătucul dintre vii, într-o familie mare dar primitoare, alături de Violeta, fata care le-a stat alături mai mult decât a făcut-o fiica lor naturală. Iar Violeta este fericită că a făcut acest gest, că Michela și Carlo pot fi fericiți și liniștiți, îngrijiți și fără sentimentul fricii că vor fi dați afară, bătuți sau înșelați de fiica sau ginerele lor.

Aparte câte-o amenințare care mai ajunge din Italia.

Cristi Merchea