De mâine, 1 februarie, pașapoarte fără taxe

Potrivit unui act normativ recent publicat în Monitorul Oficial, cetățenii români nu vor mai plăti taxe la eliberarea paşapoartelor, de la 1 februarie 2017. 

Ministerul Afacerilor Interne, prin Direcţia Paşapoarte, anunţă că, începând cu data de 1 februarie 2017, în conformitate cu Legea 1/2017 privind eliminarea unor taxe şi tarife, din costul paşaportului vor fi eliminate taxa pentru serviciul public prestat, respectiv  22 lei şi tariful suplimentar pentru eliberarea paşaportului simplu temporar, respectiv 100 lei.

“În acest context,  Direcţia Generală de Paşapoarte informează că,  de la 1 februarie 2017, NOILE TAXE
pe care le vor achita cetăţenii pentru eliberarea paşapoartelor româneşti (în cazul cererilor depuse în ţară) vor fi următoarele:
 pentru paşaportul simplu electronic (cu valabilitate 5 ani, eliberat persoanelor peste 12 ani): 258 lei (în prezent 280lei)
 pentru paşaportul simplu electronic (cu valabilitate 3 ani, eliberat persoanelor sub 12 ani ): 234 lei (în prezent 256lei)
 pentru paşaportul simplu temporar: (cu valabilitate 1 an) 96 lei (în prezent 218lei)”