Deputatul Aurelian Mihai trece la PMP

aurelian-mihaiȚinând cont de repetatele mele solicitări înaintea organizației PNL Diaspora de a înțelege că a face politică pentru românii din diaspora înseamnă în primul rând, prezența în următorul Legislativ  a românilor din diaspora în calitate de parlamentari pentru diaspora, acest fapt presupunând că pentru circumscripția 43 diaspora, primul criteriu care ar conduce la o astfel de prezență este acela al asumării candidaturilor parlamentare din partea exclusiv a românilor care trăiesc sau au trăit în diaspora.

Țin foarte mult la o reprezentare integrală a diasporei pentru viitorul Parlament și pentru circumscripția DIASPORA mai ales din perspectiva numărului de parlamentari destul de redus al acestora potrivit Anexei 1 din Legea 208/2015 și anume 2 senatori și 4 deputați.

Nu doar negarea respectării acestui criteriu pe care l-am propus a fost evidentă din partea conducerii organizației PNL Diaspora, dar inclusiv respectiva organizație este condusă de către colegi care nu întrunesc acest criteriu.

Neținând cont de acest criteriu pe care atât eu cât și românii din diaspora îl înțelegem ca obligatoriu,  consider că mesajul colegilor din PNL Diaspora  transmis înaintea cetățenilor noștri care trăiesc în afara granițelorRomâniei, peste 20%  din populațiaRomâniei alegând practic, după căderea comunismului, să ia drumul străinătății, este unul cât se poate de neserios, ignorând această realitate demonstrată statistic.

Măgândesc că în rândurile a peste trei milioane de români din Basarabia, precum și a peste patru milioane de români din diaspora care au emigrat sau care au trecut în ultimii ani prin experiența dură a emigrării, în căutarea unei vieți mai bune, PNL Diaspora avea de unde selecta între cei mai potriviți dintre candidații pentru diaspora.

Este unul dintre angajamentele pe care le-am luat înaintea celor care mă cunosc și a acelora care mi-au acordat votul de încredere în 9 decembrie 2012 pentru a deveni parlamentar al diasporei, la acea vreme a competiției locuind în Madrid, Spania.

Reprezentarea intereselor cetățenilor din diaspora trebuie asigurată de cetățeni din rândurile noastre, ale celor care cunoaștem viața departe de casă.

Cine a trecut printr-o astfel de etapă a vieții, înțelege mult mai bine cerințele celor alături de care a suferit toți acei ani, începând de la emoțiilecăutării unui loc de muncă, dorul față de cei dragi aflați în România, dorul și sacrificiul care ne-a condus pe milioane de români din diaspora să acceptăm duritatea vieții de acolo, a tratamentului angajatorilor de cele mai multe ori, a discriminării în virtutea asigurării veniturilor necesare familiei etc.

Pe parcursul întregii activități parlamentare am militat în privințarespectării drepturilor românilor din afara țării, a creării de beneficii echitabile pentru diaspora acolo unde acestea nu existau, de aceea, înainteaîntregii clase politice, am recurs la greva foamei în urmă cu doi ani de zile în septembrie 2014 în Parlamentul României pentru eliminarea și reducerea taxelor consulare, fapt concretizat la finalul protestului, astăzi, românii din diaspora beneficiind deja de obținerea a peste 100.000 de mii de certificate de naștere și titlul de călătorie gratuite pentru mulți dintre cetățeniinoștri.

Politica pentru românii din diaspora se face cu mult curaj și din respect pentru diaspora, iar acest lucru presupune mai mult decât eforturi de imagine din dorința de captare a posibililor alegatori.

Consider că în acest moment, singura formațiune care a militat consecvent și masiv în favoarea diasporei și care a consimțitasupra cerințele românilor din diaspora este cea reprezentată de Partidul Mișcarea Populara, iar acceptarea criteriilor asumate de către mine și care corespund în totalitate cu cele ale românilor din diaspora m-au determinat să mă alătur echipei PMP pentru a milita în Parlamentul României pentru și alături românii din diaspora.

Având acordul asupra celor prezentate mai sus din partea în mod direct a domnului Traian Băsescu, fostul președinte al României și președintele formațiunii PMP, formațiune care reprezintă în România Partidul Popular European, acest fapt este o garanție a asigurării continuării luptei în Parlament până când diaspora va fi repusă în drepturi, până când reforma consulară va fi dusă la capăt, iar românii vor avea condiții dintre cele mai bune la consulatele românești din afara țării, până când în România va conștientiza pe deplin importanța diasporei românești, până atunci când românii, tineri sau mai puțin tineri nu vor mai fi nevoiți aleagă între a emigra și a rămâne acasă, alături de familii, până în momentul în repatrierii majorității celor care au plecat din România, cu multa durere în suflet, umiliți de o clasă politică absentă la tot ceea ce înseamnă politică în favoarea cetățenilor prin urmărirea politicilor care trebuie să conducă la creșterea nivelului de trai, a asigurării unei vieți decente, a unei salarizări corespunzătoare, a creării unui climat adecvat mediului de afaceri, a încurajării creșterii capitalului românești, a asigurării absorbitei fondurilor europene și a unei Românii în care fiecare cetățean să trăiască cu certitudinea asigurării condițiilor economice, educative, de siguranță personală și a sănătății la nivelul țărilor în care am emigrat, până când teritoriile istorice românești vor reveni la matcă în aceleași granițe firești ale României!

Așa să ne ajute Dumnezeu!