Din indiferență…

       Din indiferență poți face poezie, nu istorie.

       Sunt singură. E o evidență pentru mine. E o normalitate și totodată o anomalie. Totul depinde de unde mă privești: de sus, de jos, de aproape, peste umăr, din spatele ferestrelor, din empatie, din ură, din colțuri?

      „Cum sa fii singură? Tu? Da’ tu ai prieteni mulți, ai bărbat, copil…”.
       Așa, și?
       Când te simți singur e pentru că chiar ești singur. Nu e doar o senzație. Ah, că mișună câteva sau mai multe persoane in apropierea ta? Te poți simți singur de Crăciun cu toată familia în jurul tău sau într-o zi oarecare in mijlocul metroului in Madrid. Nu existența persoanelor anulează singurătatea.
       Faptul că suntem “declarați” rude dintotdeauna, iubiți de câțiva ani sau prieteni de o săptămână, nu îți conferă niciun fel de drept la “vacanță”. Dacă nu te mai implici, totul dispare. E chimie pură: două molecule de hidrogen cu zero molecule de oxigen nu fac apă! Din indiferență poți face poezie, nu istorie.
       Obișnuința sau moda asta de a vorbi doar despre “achiziții” a atrofiat magia dintre oameni. Excesul provoacă o exaltare a orgoliului care ucide emoția.
       O cafea, mai știi? Ne vedeam într-un bar oarecare, la o cafea acră și vorbeam despre noi. Deschis. Sincer. Cald. Nu existau scuze, nici amânări. Conversațiile treceau de la un “Bună!” la filosofii trecute prin ciurul experiențelor. Eram prezenți, eram acolo. Trup și suflet.
Apropo, de multe ori, ceașca de cafea era ciobită și masa nu neapărat curată. Am senzația că în ultimii ani se întâmplă fix invers: inventăm scuze, amânăm, într-un final alegem un bar “de soi” cu mese strălucitoare și cești impecabile, in timp ce noi suntem “ciobiți” și nu neapărat “curați”.

      Râd. Îmi amintesc de comentariul unui prieten. De fapt, o frică: “curând, roboții ne vor înlocui”. Da, râd. Cine sunt roboții? Ce sunt “roboții”? Oare oamenii fără scrupule, fără emoție, fără valori, oamenii care nu mai beau cafeaua in cești ciobite, oamenii care nu se mai implică și nu se mai deschid, sunt diferiți de roboți sau de oameni?
       Nu mai vreau “roboței” în jurul meu.
       Nu mai vreau umbre cu forme de oameni.
       Vreau conținut, vreau esență și magie!
       Și, mai presus de toate, vreau să ai timp pentru mine! Hai să facem istorie, poezie fac toți!

Loredana Boros

Lasă un răspuns