Din stradă, prin fotbal, spre un viitor mai bun

Lipsa de adăpost este definită ca trăind într-o locuință care este sub standardul minim sau lipsită de posesiune sigură. Oamenii pot fi clasificați ca fiind fără adăpost, dacă: trăiesc pe străzi (adăpost primar); se deplasează între adăposturi temporare, inclusiv case de prieteni, cazare familială și de urgență (adăpost secundar); locuind în case private, fără o baie privată și/sau securitate a mandatului (adăpost terțiar).

[1] definiția legală a persoanelor fără adăpost variază de la o țară la alta sau între diferite jurisdicții din aceeași țară sau regiune.

[2] potrivit crizei caritabile din Marea Britanie, o casă nu este doar un spațiu fizic: oferă, de asemenea, rădăcini, identitate, securitate, un sentiment de apartenență și un loc de bunăstare emoțională. Cam asta înseamnă să fii homeless.

Mihai Rosuș și… zidurile tricolore

Îl cunosc pe Mihai Rosuș de mai bine de un deceniu. El a fost cel care a reușit să pornească în Timișoara un proiect care rezistă de atunci – în ciuda vicisitudinilor – proiect care, prin fotbal, vrea să ajute și să ofere noi posibilități, celor pe care lumea îi cheamă „homeless”. Din Australia până în Mexic, tinerii care au cunoscut terenul de fotbal cu mantinelă oferit de Mihai, au jucat fotbal cu omologii lor din peste 70 de țări, au văzut lumea. Au văzut că, asemeni lor, și alții trec prin greutăți, dar că au mentalitate de învingători, au făcut parte dintr-o echipă, dar au înțeles și ce înseamnă să te bazezi pe tine însuți.  

Priveliștea de la mine de pe fereastră nu e deloc atrăgătoare: la mai puțin de 50 de cm de geamul meu este un zid din cărămizi, de o culoare gri-verzuie, care mă împiedică să văd frumusețea lumii. Mă gândeam la zidurile pe care Mihai a trebuit să le sară, să le ocolească sau să le dărâme pentru a ține acest proiect în viață, pentru a da celor năpăstuiți o șansă. Lumea ar trebui să se uite spre acești oameni, și asta pentru că ei sunt rezultatul societății în care trăiesc. Ei sunt cei care ne arată unde am greșit, unde am eșuat. Mihai e omul care crede că fiecare merită o a doua șansă în viață și că el are datoria morală să-i ajute. Și o face, în ciuda lipsurilor, a banilor puțini, a ușilor închise.

Uitându-mă la cei peste 20 de ani de luptă pe care Mihai a dus-o pentru a ajuta homeles și, la cei peste 10 ani de când ONG-ul său, Asociaţia Club SportivFotbal de Stradă Metanoia, există, mă uit cu alți ochi la zidul din fața geamului meu. Parcă chiar cu drag, pentru că eu nu trebuie să-l sar, să-l ocolesc sau să-l dărâm. Iar când ies pe străzile Londrei, nu trebuie să mă lupt cu mentalități bolnave, pentru că ale lor sunt chiar sănătoase.

La „ei” termeni ca incluziune socială, diversitate, ajutorarea persoanelor din medii sociale dezavantajate se traduc în acțiuni concrete, nu sunt doar cuvinte într-un vocabular.

Aici se simte diferența de mentalități: în implicarea societății civile și a instituțiilor statului în astfel de cauze. Și sunt mulți cei care au nevoie de ajutor.

Mihai i-a ales pe cei părăsiți, uitați, fără acoperiș deasupra capului, fără părinți alături, pecei care-și acoperă necazurile cu pătura amagitoare a dependențelor. 

Și o face fără să crâcnească, fără să se întrebe cât mai poate să reziste fizic sau psihic. O face pur și simplu din bunătatea sufletului. Pe drumul sinuos, Mihai a fost ajutat doar de prieteni. Atât. De mai bine de un deceniu, de când există Fotbal de Stradă, Mihai nu a avut un singur an, un singur eveniment, care să nu se desfășoare sub auspiciile lui „NU”. NU bani, NU ajutor, NU înțelegere, NU empatie.

Și cred că toate astea artrebui să se schimbe. Pentru că un om salvat înseamnă o serie de alte vieți salvate. Mihai știe asta și nu renunță. L-am întrebat de ce face în continuare ceea ce face. “Pentru că acum câțiva ani am primit un mesaj de la unul dintre cei care participase alături de noi la un campionat. Și mi-a spus că nu-și imagina vreodată că poate sătrăiască o astfel de experiență, că nu spera vreodată să i se cânte Imnul României sau că oamenii se pot uita la el cu admirație, ca la un sportiv, și nu ca la un homeless”, îmi spunea Mihai în timp ce eu admiram zidul casei vecine.

Și mă gândeam că Mihai a dărâmat ziduri. Cărămidă cu cărămidă. Și a luat fiecare cărămidă să construiască altceva: o gândire sănătoasă, o gândire empatică, o gândire a oamenilor pentru oameni. E greu să lupți cu gândiri distructive, cu oameni care spun „De ce pe tineriia ceștia, și nu pe cei bolnavi?” sau „De ce pe copiii care stau pe străzile României, și nu pe cei care stau pe străzile Africii?”

Cardiff, venim!

Anula cesta, Campionatul Mondial de Fotbal  de stradă (Homeless World Cup) se ține în Țara Galilor, la Cardiff. Și este pentru prima dată când România se va prezenta cu o echipă de fete! Stați liniștiți, că FRF-ul nu-și bate capul cu astfel de probleme. FRF-ul nu spune #metoo! Ei NU! De ani de zile acesta e răspunsul: NU avem, NU se poate, NU ne interesează.

Dacă facem comparație cu celelalte țări participante și vedem că Federațiile de Fotbal Africane sunt mai mult decât mândre să ofere echipament și ajutor logistic pentru echipele lor, tocmai pentru că aceștia își reprezintă țara, cred căeste de prisos să ne gândim pe unde am plasaRomânia pe scara valorilor umanitare.

Și nu este vorba doar de bani aici. E vorba de resurse umane. Oameni care pot să facă ceva pentru a ajuta! Despre timp și energie care să fie direcționate pentru o cauză nobilă. Indiferent care ar fi cauza respectivă.

Mihai va avea alături de el la Cardiff opt fete minunate. Dacă vă spun că două dintre ele, deși crescute în case de copii, sunt la facultate în Timișoara, va ajunge asta la sufletele voastre? Dacă vă spun că alte două sunt mame, însă cu toate astea nu s-au gândit o secundă să renunțe la copiii lor, deși sunt singure, vă înduioșează? Dacă vă spun că una dintre participante, deși greu încercată de viață, se implică activ în ajutorarea persoanelor aflate în situații similare cu ea, fără să stea pe gânduri, se trezește în voi dorința de a vă implica și voi în acest extraordinar proiect?

E minunat ce încearcă să facă Mihai pentru acești tineri și are nevoie de tot ajutorul pe care îl poate primi. Că e vorba de bani, de timp, de sfaturi, de noi contacte, toate acestea pot fi în folosul acestor tineri pe care, dacă îi pierdem, ne pierdem pe noi înșine.

Iar mă uit la zidul din fața geamului meu și ascult vocea calmă a lui Mihai, resemnată aș putea spune, ascult povești năucitoare despre viețile celor pe care îi ajută, mă minunez la câți a salvat, sesizez regretul că nu i-a putut salva pe toți, și-mi dau seama că omul acesta este un exemplu pentru noi toți. Pentru că nu a renunțat deși ar fi putut să o facă, pentru că încă are încredere în oameni deși ar fi putut să o piardă, pentru că iubește, deși a fost urât de alții. El stă singur în bătaia vântului, primește cu smerenie palmele de la semeni și de la viață, stă drept și cu capul ridicat, mândru că face ceeace nu toți avem puterea să facem.

Diaspora la înălțime

Sunt departe de Timișoara, sunt departe de acest om. Dar cu toate astea am rămas cu gândul alături de el. Știu, știu, nu este de ajuns. Tocmai de aceea am adus alături de el persoane care au uneletele necesare să-l ajute pe Mihai. Și știu sigur că oameni buni există. Că bani se pot găsi. Că timpul este doar o chestiune relativă. Că atunci când există voință, totul este posibil.

Iar Mihai Rosus a demonstrat că totul este posibil. Deși lângă el a fost de-a lungul acestor ani doar o mână de oameni, cred că merită ceva mai mult. Merită că o armată de oameni să-i fie alături!

Și mă bucur că, în urma campaniei inițiate de Alina (Arvinna) Ion pe Facebook, foarte mulți români au ajutat și o pot face inca aici: https://www.facebook.com/donate

. Mulți dintre ei, plecați de ani în țări străine, cu o viziune total diferită legată de un astfel de proiect. Există o rază de speranța când se vede că există încă oameni care vor și pot oferi acestor tineri – băieți și fete, deopotrivă – șansa de a a-și (re)găsi echilibrul, de a-și (re)câștiga încrederea în sine. E atât de important ca atunci când ești jos să existe cineva care să te ridice, să te sprijine, să îți dea puterea de a te ridica și a merge mai departe. Cred că se poate face mult și cred că suntem datori să ajutăm pe cei mai puțin norocoși decât noi. 

Cred și sper că demersul lui Mihai Rosus va ajunge la inimile oamenilor, că munca lui nu a fost în zadar, că vor exista urechi care să audă și ochi care să vadă câtă nevoie avem ca un astfel de proiect să fie o reușită și câtă nevoie este să-i sprijinim pe cei care… sprijină.

N.B. Asociaţia Club SportivFotbal de Stradă Metanoia este înregistrată în Registrul persoanelor juridice de pe lângă Tribunalul Timiș, Nr. 47, Timișoara. Cod fiscal: 25551820. Contbancar: IBANRO96BTRL 0360 1205 R49872XX deschis la Banca Transilvania

 

Radu Muntean

radu.g.muntean@gmail.com