Doi români au decedat la Sibiu în drumul spre casă de sărbători

Doi români care se întorceau acasă de sărbători din Italia au decedat într-un accident la Sibiu

autocar

Un bărbat de 48 de ani, din Focșani, a murit duminică, 21 decembrie, după ce autocarul în care se afla a fost implicat într-un accident rutier pe raza județului Sibiu, relatează monitorulvn.ro. Potrivit unor surse oficiale, este vorba de Gigel Șerban. Polițiștii din Sibiu au luat legătura încă de ieri cu ai lor colegi de la Poliția Municipiului Focșani, pentru ca aceștia din urmă să anunțe familia victimei. Focșăneanul se întorcea din Italia pentru a petrece sărbătorile acasă. Autocarul implicat în accident, în care se aflau 13 persoane, aparține Atlassib. A doua victimă este din Făgăraș.

Autocarul avea 14 persoane, 13 pasageri și un șofer și se deplasa pe ruta Roma-Suceava.
  „Accidentul s-a soldat cu decesul a două persoane și rănirea altor șapte, care au fost transportate la spital, trei fiind în stare gravă. Din primele verificări a reieșit că autocarul s-a răsturnat în șanț după ce șoferul a tras brusc de volan pentru a evita coliziunea cu autoturismul din față. Accidentul a avut loc în localitatea Mohu, jud. Sibiu, pe DN1 la intrarea pe autostradă. După primirea apelului privind producerea accidentului, la nivelul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Sibiu a fost pus în aplicare planul roșu de intervenție care prevede mobilizarea de forțe și mijloace auto suplimentare. La fața locului s-au deplasat patru autospeciale complexe de intervenție și de descarcerare și două autospeciale SMURD din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Sibiu, precum și cinci ambulanțe din cadrul serviciului județean de ambulanță Sibiu. Totodată la locul accidentului au acționat șapte polițiști rutieri și echipa de cercetare. În urma accidentului care a avut loc în această dimineață (duminică dimineață-n.r.) în jud. Sibiu și în care a fost implicat un autocar ce se întorcea din Italia, viceprim-ministrul pentru securitate națională, ministrul afacerilor interne, Gabriel Oprea, a cerut Departamentului pentru Situații de Urgență să monitorizeze acțiunea de intervenție a efectivelor MAI și să fie informat cu privire la evoluția stării răniților”, se arată într-o informare a Ministerului Afacerilor Interne.
Potrivit presei din Sibiu, supraviețuitorii accidentului au trecut prin clipe de coșmar. Ei au spus că autocarul nu avea viteză mare. După accident, ei și-au căutat apropiații printre scaune. „Eram în autocar. Nu avea viteză mare. A încercat să evite o mașină care făcea stânga. A tras de volan dreapta și a pișcat frâna și s-a răsturnat în șanț. Eu sunt cu soția și copilul. Soția e mai rău. Căutam copilul pe sub scaune, pe acolo. Soția a ieșit pe sub autocar. Am spart geamul”, a declarat jurnaliștilor sibieni Ion Vârlan.

“La locul accidentului  s-au deplasat patru autospeciale complexe de interventie si de descarcerare si doua autospeciale SMURD din cadrul Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Sibiu, precum si cinci ambulante din cadrul serviciului judetean de ambulanta Sibiu.
Cei șapte răniți au fost duși la Spitalul Clinic Județean de Urgență. În urma investigaţiilor s-au stabilit următoarele diagnostice:

1. Femeie născută în 1956, cu domiciliul în Piatra Neamţ: contuzie cervicală, contuzie toracică şi contuzie de bazin. Nu este nevoie de internare, pleacă cu recomandări.

2. . Femeie născută în 1968, cu domiciliul în Braşov: traumatism cranio-cerebral deschis, contuzie torace, contuzie arcuri costale. Nu este nevoie de internare, pleacă cu recomandări.

3. Bărbat, născut în 1963, cu domiciliul în Focşani: fractură deschisă umăr. S-a intrat direct în sala de operaţie iar bărbatul va fi internat în cadrul Secţiei Clinice Ortopedie.

4. Femeie născută în 1966, cu domiciliul Râmnicu Sărat: plagă escoriată antebraţ, contuzie obraz drept. Nu este nevoie de internare, pleacă cu recomandări.

5. Femeie născută în 1982, cu domiciliul în Focşani: Traumatism cranio-cerebral închis,  contuzie toracică.

6. Şoferul : bărbat, născut în 1984 – pentru recoltare probe alcoolemie; fără alte probleme.

https://www.youtube.com/watch?v=A_DNRj_-yjA

sursa: monitorulvn.ro

foto si video: oradesibiu.ro