Dor de Crăciun românesc…

 

caciuli-mos-craciun

Singurul cuvânt românesc  fără traducere în orice altă limbă se vede în ochii tuturor celor plecați din țară. Crăciunul este cea mai frumoasă sărbătoare creștină, ea are pentru românii din diaspora o semnificație aparte. Dorul e casă, e nostalgia față de iernile tinereții noastre geroase… e feerie a râsetelor de copii care se citește pe chipul oricărui român.

Am plecat din țara acum trei ani, din același motiv ca și voi: mi-am dorit o viață mai bună pentru copilul meu. Suntem mulți, foarte mulți singuri, dar  ne iubim patria și tradițiile, însă din această iubire face parte și durerea de a regăsi de Crăciun o țară pustiită, tristă, o țară în care până și ecoul are sunet de dor.  Și, totuși, revenim uneori acasă, de Crăciun, deoarece suntem români și ne este dor (dor de noi, de cei care ne regăsim în această sărbătoare)- de tot ce înseamnă România.

Paradoxal, ne întoarcem cu un gust amar – nimic nu mai e cum a fost. Timpul este unisens, tradițiile se pierd încet-încet, pădurile dispar, oamenii sunt mai glaciali în contradicție cu încălzirea globală… însă, peste toate, cea mai mare bucurie a multora din noi este sa fie ACASĂ de Crăciun. Mergând pe străzile Romei, am ajuns să recunosc imediat românii – mai ales în aceasta perioadă. …toți sunt cu pungi pline de cadouri, dar față de ceilalți au o privire tristă, pierdută undeva în timp și spațiu, în România noastră din noi. Singura dorință pe care o citesc in ochii lor este aceea de a petrece Crăciunul ACASĂ – cu zăpadă, miros de brad și cozonac, colinde și noi.

Sărbători fericite tuturor!

 Valetina Popa