660×220 Studio Mihaela Merchea

DOR DE NOROI ȘI DE COAJA DE PÂINE

Dor de noroi și coajă de pâine

 

 

 

de Adrian Melicovici

 

Undeva, un bătrân stă și rabdă de frig
Sunt departe de el, dar tot vreau să-l strig.
Că m-aude sau nu, n-aș putea spune:
E doar unul din mulți, fără viață și nume.

A venit frigul din ierni, nepăsătoare,
Nu mai e loc în trup, unde nu-l doare.
Și nici bătrâna nu șade prea bine,
Sunt departe de noi, departe de mine.

C-am plecat prea grăbiți, după de toate,
Prin lumea largă-n străinătate.
Ce-au mai trecut, ani mulți și ani grei,
Parc-am ajuns mai bolnavi decât ei.

Parcă-am crezut că țin zilele sfadă
Unde nu-s câini cu covrigii în coadă.
Parcă-am mai vrea în strigarea din noi,
Să ne vrem toți bunicii aici și-napoi!

Parcă în secolul ăsta, al globalizării,
Ne-am dat simplitatea și multe, uitării.
Până nici coaja de pâine, cândva doar un țel,
Nu-i ca aia de-acasă, nu miroase la fel!

Dacă azi ai de toate, ești fericit, așa zici?
De-atâtea pastile am ajuns toți bunici!
De-atâtea-ndurate între suflete reci,
Am renunțat și la locuri de veci.

Cât despre bătrânul, însetat de noi toți,
Să-i mai călcăm pragul, cu tot cu nepoți!
Să mai simțim noroiul, unde am copilărit,
Că până și el ne lipsește, negreșit!

Italia, 29 noiembrie 2017, Miane