Dragoste şi pizza

pizza e amore

Există în Italia peste 5 milioane de străini, mulți dintre ei din colțuri îndepărtate ale lumii. Vă prezentăm, de data aceasta, povestea unui argentinian emigrat cu mulți ani în urmă la Terni

Povestea lui Alvaro este amestec de muncă, dragoste, drojdie, făină şi iarăşi dragoste.

Născut în Argentina acum vreo 25 de ani, era îndrăgostit lulea de o fată al cărei tată părăsise familia de multă vreme. Practic, ea nici nu-l cunoştea, dar voia să-l găsească cu tot dinadinsul. Şi, cum tatăl său era italian, ceru date despre el la Consulatul Italian din Argentina.

Fu anunţată că tatăl se afla la Spoleto, un „burg” medieval între Perugia şi Roma.

Alvaro îşi puse câteva lucruri într-o gentuţă de umăr şi, alături de logodnica sa, plecară în “căutarea tatălui pierdut”.

Aşa au ajuns în Italia. Nu era o emigraţie normală, nu erau mânaţi din urmă de sărăcie sau război. Când şi-au dat seama că acest tată nu prea are chef, de fapt, să aibă copii alături, tinerii s-au uitat în jur, au declarat că Italia e frumoasă şi s-au pus pe treabă. Au lucrat la început în casa familiei Buitoni, celebru producător de paste din Perugia; ea ca bucătăreasă, el la curăţenie şi la orice era solicitat.

Apoi Alvaro văzu cum se pregăteşte pizza, văzu mâinile care frământau aluatul şi care modelau discul rotund, se-ndrăgosti a doua oară, de data asta de făină şi cuptor.

Se angajă într-o pizzerie şi rămase în meseria asta 20 de ani, învăţând taine şi reţete. Apoi îşi luă curaj şi deschise propria pizzerie, chiar în buricul târgului Terni.

Dar, cum era greu să mişte clienţii de la alte pizzerii spre el, căuta soluţii pentru deblocarea vânzărilor.

“Pizza la 1 eur” a fost ideea salvatoare.

Orice-ai cumpăra, margherita sau cu ciuperci, cu prosciutto sau cârnaţi, orice bucată de pizza costă 1 eur, uşor de socotit, rapid de vândut şi mană cerească pentru Alvaro.

Sunt cozi la toate cele 4 pizzerii ale sale. Pentru că oferă multe sortimente, pentru că e bună şi ieftină. Şi pentru că la el muncesc 7 românce, fete frumoase şi harnice, care ştiu să lucreze cu rapiditate şi să nu lase clienţii-n aşteptare. Au învăţat totul, de la frământat la umpluturi, de la temperatura cuptorului la socoteala casei de bani.

Comenzile curg şi lucrurile s-au aşezat cum nu se poate mai bine.

Prima dragoste, dacă sunteţi curioşi, n-a ţinut. Dar a doua, cea pentru făină, drojdie şi pizza, da!

Exemplu de integrare? Poate, dar cred că e mai degrabă o demonstraţie că oricine poate reuşi dacă are chef de muncă şi e onest.

Să nu uităm că Alvaro plecase din Argentina cu ce avea pe el şi-un schimb de haine într-o geantă de umăr. Acum are patru pizzerii, un băiat care munceşte alături de el şi-un grup de românce isteţe şi dedicate meseriei pe care-au învăţat-o tot de la el.