Dragostea și sexul la romani acum 2000 de ani

Statua_Amore_Psiche_Ostia_Antica_Bacio

Dragostea și sexul la romani? Temă pentru acasă care are nevoie de mii de pagini; o realitate care întrece imaginațiile noastre moderne de multe ori, cu limite în cele mai neașteptate cazuri, dar cu libertăți inacceptabile în altele.

Episodul I

Viciați și perverși între patru pereți, romanii erau pudici și reținuți în public.

Sărutul de tip… roman

Libertatatea de exprimare și comportament adusă de noua eră consumistică nu are nimic a face cu ceea ce se întâmpla pe străzile Romei acum 2000 de ani. Dacă astăzi vedem la orice colț de stradă, pe autobuze sau metrou, în parcuri sau la școală, tineri sărutându-se dezinvolt, în epoca împăratului Train (98-117) gestul era absolut interzis, era împotriva moralei timplui. Erau văzuți rău cei care se sărutau în ochii tuturor pentru că era contrar „pudicitia” (purității) pe care o femeie sau fată romană trebuia să o aibă.  Nici chiar dacă cei doi ar fi fost căsătoriți. Ba, mai mult, era interzis prin lege atingerea unei femei.

Totate gesturile care aveau loc în raportul unei perechi (de tanderețe, mângâiere, sărutări etc) erau rezervate numai spațiilor închise, ale caselor.

Tipuri de sărut

Știați că romanii aveau mai multe tipuri de sărut? Ne-o spune profesoara Eva Cantarella, care vorbește despre sărutul ca salut între militari, cel al lăsării la vatră, cel funerar, cel de împăcare sau de felicitare.

Sărutul în dragoste însă era de trei feluri. Dacă astăzi noi avem un singur sărut de dragoste, romanii aveau trei feluri: unu, cel numit OSCULUM, care era sărutul cu buzele închise, nu pasional. Cuvântul vine de la os (gură), și este un diminutiv care înfățișează buzele strânse țuguiat pentru a săruta. Cu acest tip de sărut se definea acel tip cast, fără implicare sentimantală, o specie de pupat în fugă, am zice noi, simbolic. Acesta era și singurul sărut permis unei femei în public dar mai ales în casă, unde soția era obligată să-și sărute soțul în acest fel.

Cum obligată? Ei bine, femeia romană era obligată să-ți sărute în fiecare zi soțul și rudele apropiate (în casă) dacă le întâlnea. Aceasta prin legea nescrisă numită ius osculi.

Al doilea tip de sărut era SAVIUM, sărutul pasional, erotic, cu folosirea limbii. Era sărutul îndrăgostiților sau cel numit astăzi „franțuzesc”.

Al treilea tip de sărut este cel denumit BASIUM, de la care a derivat, prin deformare în uz, cuvântul italian „bacio”. Dacă la început acesta apare ca definiție a sărutului erotic, sentimental, cu timpul va lua însușirea unui sărut afectuos, fără implicare emoțională erotică. Va fi cel care se dă copiilor sau soției în fiecare zi.

Sărutatul soției: obligatoriu prin lege

Soțul roman avea, în epoca imperială, „dreptul la sărut” (ius osculi). Cum scriam mai sus, soția era obligată să-și sărute soțul în fiecare zi dar, dacă întâlnea prin casă și soacra, socrul, mama sau tatăl, ginerele sau cuscrul, și pe ei. Până la verișorii de gradul al doilea ea trebuia să-i sărute. De ce aseastă practică ciudată?

Se pare că aceasta vine din timpuri îndepărtate, încă de la fundarea Romei, de la Romulus și Remus. Scopul acestei practici era unul simplu dar bizar pentru morala timpurilor noastre, și anume, acela că femeia trebuie să fie controlată dacă a băut.

Pentru că, așa cum spunea o lege foarte veche (iar romanii erau artizani ai legilor), bărbatul care depista soția care ar fi băut, avea dreptul să o ucidă. Pe la sfârșitul imperiului, această lege începe să nu mai fie aplicată frecvent, dar, ici colo, ea se mai aplică. În practică, bărbatul care-și prinsese soția că băuse vin curat, își repudia consoarta dar o putea și închide în cameră (aceeași unde ar fi fost ucis și amantul prins în flagrant), unde să o țină fără mâncare și apă până la moarte. Istoricul Valerius Maximus relatează cum cavalerul Egnatium Mecenius ucise cu lovituri de par soția pentru delictul de a fi băut. Nu este un caz unic. Caius Suplicius Gallus își alungă soția doar pentru că umbla în public cu capul descoperit în timp ce. Un alt nobil roman care află despre soția sa că bea, Quintus Astitius, o vinde în public ca pe o sclavă.

De ce toată această cruzime? Pentru că a bea vin era egal, în acea vreme, cu adulterul. Prin deducție, femeia care bea era pasibilă să-și piardă mințile și să comită o trădare, un adulter, sau să se comporte în mod rușinos. Astfel, obligativitatea de a săruta soțul și rudele echivalentul de astăzi al probei „cu fiola” puse de agenții de circulație. „Femeia  avidă de vin închide ușa virtuților și o deschide viciilor” spuneau romanii.

Urmare în episodul următor.

(marea parte a textului este traducerere din cartea „Amore e sesso nell’antica Roma” de Alberto Angela, unul din maximii cercetători și cunoscători ai lumii antice)