Dragostea și sexul la romani – sărut-mâna – ep. II

Antica_Roma_buongustai_Vino_Wine_Rome_Empire

Am vorbit în primul episod despre câteva obieciuri ale anticilor romani în ale sărutului. Astăzi vă vom continua cu sărutul mâinii

Salutul „sărut-mâna” sau gestul de a săruta mâna boeirului, a domnului (dominus) era practicată din vremuri vechi la romani. O parte din cercetătorii istoriei au ajuns la concluzia că obieciul a fost adus de către romani din partea Orientală a Imperiului în timpurile împăraților Nero sau Domitian, difuzânduse în societate în perioada târzie, după dsecolele II-III. Există mărturii scrise atât epigrafice cât și în legende și scrieri ale epocii. Priam, implorând pe Ahile să-i restituie cadavrul lui Hector, îi sărută mâinile.

Era vorba, la acea vreme, de un gest de supunere și era făcut exclusiv de sclavi și liberți, niciodată de cetățenii romani. Societatea romană, în epoca imperială, era foarte fragmentată, divizată, cu multe categorii care aveau și obiceiurile lor bine definite.

Un dominus roman, proprietarul mai multor negoțuri sau case, sau al cartierelor întregi unde locuiau cu chirie săracii, era privit cu smerenie și supunere la trecerea prin oraș. O trecere lentă, plină de importanță, de sictir și indiferență față de plebe, o demonstrație de forță atât prin somptuozitatea alaiului, cât și prin gesturi, mimică, prin numărul de sclavi care-i deschideau cale sau împiedicau pe alții să se apropie, prin luxul hainelor sau al bijuteriilor.

Garda acestuia era „spartă” doar în mod „voit accidental” de câtre vreun sclav recunoscut de signore pentru a-i săruta mâna sau pentru a primi vreun sesterț. De fapt, nu mâna îi era sărutată domnului, ci inelul cu sigiliul. Dacă drumul îi era deschis de sclavi puternici care îndepărtau plebea, urma acestuia era un alai de săraci, scalivi, liberți gata să miroasă parfumurile scumpe, să admire potența sau să primească vreo monedă drept recunoștință. Un fel de Gigi Becali al zilelor noastre, oprit la semafor sau în fața casei din Pipera cu șleatca de puradei și chivuțe care-l așteaptă să le numere tacticos leii.

Roman_Empire_Trajan_117AD
Limitele maxime ale Imperiului Roman în timpul împăratului Traian

Împăratul Traian, de care istoria ne leagă prin cucerirea Daciei (105-106 e.n.), este amintit de istoricul Pliniu cel Tânăr în lucrarea sa „Panegerico a Traiano” drept un nobil fără ifose, care, în fața adulării poporului, nu obișnuia să întindă mâna pentru a-i fi sărutată. Împăratul care a dus imperiul la maxima sa extindere este unic și prin acest mod de comportare modest, neîmpărtășit  nici de anteriori, nici de posteriori.