Dulce și Amar: „Au fost ani în care am realizat ceva din punct de vedere material, dar sufletul îmi este gol, sunt obosită și mă simt singură”

Eu știu că este greu în România, știu că prezentul nu promite nici un viitor acolo, dar acolo am părți din sufletul meu, acolo sunt câțiva oameni pe care îi iubesc.

Am venit în Italia pentru muncă, m-am integrat, vorbesc, am acte, gătesc ca ei, muncesc, dar nu sunt fericită. În țară am fiică și nepoți, în Anglia am un fiu. Fiecare telefon care vine îmi face inima să tresalte, mă culc și mă trezesc cu gândul că Dumnezeu e bun și îmi apără copiii și nepoții, că îi apără pe toți cei rămași acasă.

Au fost ani în care am realizat ceva din punct de vedere material, dar sufletul îmi este gol, sunt obosită și mă simt singură de multe ori. Cine a adus familia, copiii aici, îi au alături, trăiesc și speră diferit, dar cine nu are pe nimeni aici, cum trăiește?

Anul trecut, băiatul meu a avut un accident în Anglia, am primit poză din spital, fața ruptă, fără dinți, o mână agațată de gât. Știe cineva ce am simțit, ce a fost în sufletul meu? Nu! Doar se poate bănui… Nu m-am dus în Anglia, căci trebuiau bani de tratament și chirie, el nu a lucrat câteva luni, cine putea să trimită? Doar eu, deci a trebuit să muncesc, să strâng din dinți și să mă rog.

În octombrie a murit mama, eu eram venită din concediu de o lună, cum să plec? Am 2 bolnavi, iar acasă era nevoie de bani de înmormântare, așa că, iar strângi dinții și iar mergi înainte.

Cât se poate merge înainte așa? Da, banii ajută, dar dacă nu ai pe nimeni lângă tine, sufletul se usucă, așa că, cine are familia alături, poate să rămână în Italia.

Eu nu am și sper ca într-o zi să ma întorc acasă!

Elena C.

Și tu poți scrie la Emigrantul! Trimite-ne textul printr-un mesaj privat pe inbox Emigrantul sau la redactia@emigrantul.it și textul tău poate fi publicat!