Dulce și Amar: „Emigrarea – o experiență cu mine însămi”

Alergăm zi și noapte pentru bani, dar pierdem tot ce este mai frumos în viața noastră. Nu ne vedem copiii la casele lor, doar știm că sunt la casele lor. Darul de nuntă e substanțial, doar mama lucrează în străinătate. Ajungem bunici și nu putem să stăm cu nepoții, îi auzim la telefon și îi vedem pe internet. Băiatul tău îl învață să-ți spună mamaie, tu știi că ești nonna și ai vrea să fii prezentă în viața lor.

Am plecat de la catedră și trecerea de la o viață la alta nu a fost ușoară. Am îndurat, am învățat, am mers mai departe, trăind același ritual zilnic. Fac ședințe de fizioterapie cu bătrâna, îi fac injecții, sunt infirmiera ei, nu doar o spălătoare de funduri, badantă. Nu m-am simțit vreodată umilită pentru că am făcut această muncă.

Personal, cunosc românce care s-au îmbolnăvit de depresie. Iau cu pumnul pastile sau au dat în patima alcoolului. Acceptă să iasă cu orice ramolit de italian pentru o cafea, o înghețată, sex în parcări, la margine de pădure. Nici nu ne imaginăm uneori ce pot face durerea, angoasa, umilința, distanța, dorul, frustrarea etc. Cunosc și românce harnice, cinstite, educate, îngrijite, feminine etc, chiar dacă unele, într-adevăr, au plecat din vârf de munte, batjocorite, chinuite, din sărăcie, cu mâini crăpate de muncă, de lângă bărbați cu numele. Acum sunt femei puternice, educate, vesele, frumoase, optimiste, respectate, doamne, pentru că așa au fost mereu. Doamnă te naști, nu devii.

Priveam de la etajul 4 pe fereastră și mă uitam cum trecea lumea pe stradă, primul Ajun departe de casă. Îmi cumpărasem un brad de noptieră, îl băgam doar seara în priză. Seara mă strângea o gheară invizibilă. Mi-era dor, dor și angoasă. Îmi era dor de orice românesc, de orășelul meu, de copiii de la școală care salutau cu sărut mana, doamna!, de mersul la cumpărături în piață etc. Era imposibil să mergi în orașul ăla și să nu întâlnești pe cineva cunoscut.

Toate aceste sentimente de dor, angoasă și disconfort, m-au ținut doi ani. Doi ani în care îmi era dor și de pietrele pe care călcasem în România. Când am venit în vacanță acasă mi-am găsit părinții îmbolnăviți și îmbătrâniți, frații oameni ajunși. Au reușit în România. Cumnatele mele lucrează în spital, nu s-au rupt de soți, de copii, de părinți. Sunt infirmiere. Dacă aș fi avut un soț bun… poate nu eram aici, ci acolo în România. Poate da, poate nu! Am tot ce-mi trebuie, nu trebuie să mai sug din unghie ca să pot plăti facturile. Îmi lipsește băiatul. Mi-e dor de nora mea, cu care nu am reușit să stau prea mult, iar Vlăduț mă topește de drag.

De multe ori oamenii judecă fără să știe. O fac eu, o face el, o faci și tu. Se întreabă de ce ai plecat, dar există o vorbă: Nu judeca! Fiecare persoană din jurul tău duce o luptă despre care nu știi nimic!”

Nu m-a pus nimeni, într-adevăr, să plec de acasă, dar fi-miu trebuia să meargă la școală, să-și continue studiile, dacă tată-său era ocupat cu amantele. Nu știa ce-i aia ședință, nu l-a interesat niciodată decât propria lui viață. Să fie el bine. Am tolerat și l-am primit în casă de câte ori se întorcea de la femei, îl iertam, nu voiam să creez discuții în familie și supărare părinților, dar eu muream sufletește zi de zi, încet și sigur.

Emigrarea pentru mine este o experiență cu mine însămi. Trăiesc altă viață. Nu una cu cărări știute, ci una vrută de Dumnezeu.
Dezrădăcinarea nu a reușit să mă îmbolnăvească, m-am reinventat, am devenit mai optimistă și încrezătoare. Mă accept așa cum sunt. Sunt bunica unui băiețel de 3 ani, am 52 de ani și în curând împlinesc 15 ani de când sunt aici.

Gabriela, 52 de ani

Nota redacției:

Poveștile sosite la redacție au stârnit un val neașteptat de reacții, cele mai multe pozitive, aducând în prim plan o problemă reală a României. Emigrația. Articolele noastre au strâns mii de like-uri, deși unele povești au fost preluate de alte ziare, fără a fi menționată sursa. Noi suntem inițiatorii acestei „campanii”. Se numește Dulce și Amar- Condamnați la străinătate și este o carte scrisă de voi, cititorii noștri. Pe Facebook vom anunța când va fi lansarea. O carte ce promite să intre în fiecare suflet. Veți râde și veți plânge…

Povestea doamnei Gabriela va fi inclusă în cel de-al doilea volum Dulce și Amar – Condamnați la străinătate.

Aveți mai multe detalii aici: https://www.emigrantul.it/dulce-si-amar-o-rubrica-a-badantelor-in-emigrantul/

Editor: Luminita Mirela Negoita

Și tu poți scrie la Emigrantul! Trimite-ne textul printr-un mesaj privat pe inbox Emigrantul sau la redacția@emigrantul.it