Dulce și Amar: Italia m-a despărțit de un bărbat bun

Am hotărât să scriu Emigrantului pentru că m-am săturat de atâta ipocrizie și falsitate. Unele știu doar să acuze, de parcă au fost crescute în puf, deși ele spală farfuriile altora (adică mânâncă resturi) și spală wc-uri. V-ați dus să fiți femei de servici, nu v-a angajat nimeni la birou, cu câteva mici excepții

Ei, când o persoană dorește să-și depășească condiția, mai face și compromisuri, care încep să-i placă. Dacă iau pe fiecare dintre voi (cei/cele care judecați) și o scutur puțin, sigur ies la iveală povești mult mai scandaloase decât cea a văduvei, amanta italianului. https://www.emigrantul.it/dulce-si-amar-amanta-italianului/

Nu mai pozați în sfinte, doamnelor, că nu sunteți! Doar Dumnezeu poate să judece și să pedepsească așa cum merită fiecare.

Hai să trec la subiect. Eu nu am avut un bărbat alcoolic, ci unul bun, da’ bun-bun, prost de bun. Aveți idee cum e să trăiești cu un bărbat bun? Vă spun eu! În primul rând acel bărbat nu poate fi numit bărbat, ci purtător ilegal de penis, ca să fiu academică.

Toate, absolut toate treburile casei, ale familiei, cât și multe treburi bărbătești sunt „executate” de soția acestui „bărbat”. El are un serviciu, de cele mai multe ori, în construcții sau oriunde însemnă „hămăleală”, unde câștigă bani puțini, pentru că este prea bun să ceară cât merită și prea prost să-și dorească să evolueze. Ei, dragile mele, astfel de bărbat este crescut, de multe ori, de o mamă a cărei soț este alcoolic. Să nu ne mai ascundem după evantai, românilor le place băutura, le plac friptanele, să petreacă, să-și bată nevestele și să le jignească, stiți de ce? Pentru că românilor le lipsește educația! Cine dracu să-l învețe pe X să fie bărbat? O mamă bătută, jignită, umilită? Nu cred!

Cum vă ziceam, am avut un bărbat bun. Mergeam pe la petreceri și noi, pentru că eram tineri și nu aveam copiii. Prietenii noștri, ăia care beau, mai făceau și câte o glumă proastă, că așa face omul la băutură, al meu ce făcea? Râdea, nici măcar nu-si dădea seama că gluma era la adresa lui. Nu răspundea, nici cu altă glumă, nici cu replică. Azi așa și maine așa, am renunțat la petreceri.

Odată a venit la ușa noastră proprietarul casei unde locuiam în Italia. A uitat degetul pe sonerie, era 07:00 dimineața, și până ne-am dezmeticit, am ieșit eu la ușă. Ăsta cu o falcă în cer și una în pământ a început să-mi spună că nu avem voie să facem grătar la grătarul lui, deși cerusem voie cu câteva zile înainte soției lui. Era a doua zi de Crăciun.

Unul dintre copii a făcut pe el la grădiniță. În ziua aceea s-a dus soțul meu să-i ia acasă, știți ce i-a spus maestra? „Nu v-ați educat bine copiii. Cel mare a făcut pipi pe el și a aruncat chiloții la gunoi. Se face așa?!”

El a lăsat rușinat capul în jos și a luat copiii de mânuțe, certându-l pe cel mare pentru ce a făcut.

Altă dată l-a pus patronul să scoată ditamai copacul din pământ. Jumătate de zi i-a luat să facă munca asta obositoare. Pe la jumătatea zilei venea și patronul să vadă cum merg treburile. Un coleg i-a luat toporul din mână, chiar înainte să vină sefu’ și s-a prefăcut că el a muncit. Eu dacă aș fi fost în locul bărbatului meu bun, îi trăgeam un pumn în gură colegului, să-i cadă vreo doi dinți, ca să mă țină minte.

Într-o zi ne-am hotărât să ne cumpărăm și noi mașină. Nu aveam bani de una nouă, doar de una la mâna a doua. Ne-am dus împreună să ne vedem cu proprietarul. Am luat taurul de coarne și am vorbit eu cu proprietarul, că mă durea inima să-i dau pe mașină cât cerea. Am negociat cu el, m-am uitat la motor (deși nu pricepeam nimic), am controlat roțile, am testat-o, am băgat diferite motive referitoare la zgârieturi și am obținut un preț foarte bun.

Cam așa se derula viața noastră. Eu eram cea care se ocupa de tot. Munceam, creșteam copiii, îl scoteam pe el din rahat, mă certam cu toată lumea pentru el și pentru copii și mă simțeam îngrozitor de singură. Până într-o zi. Nepotul babei de care aveam grijă, mi-a făcut ochi dulci. Parcă era prima dată după foarte mult timp când cineva mă trata ca pe o femeie și nu ca pe un bărbat cu fustă. Habar n-aveam de calitățile mele. Marco mă vedea feminină, muncitoare, frumoasă, ambițioasă, bună, și cel mai important pentru mine, mă vedea deșteaptă.

Aveam aproape 39 de ani și el 42. Nu a fost niciodată căsătorit, dar a avut relații de lungă durată. Aveți idee cât de vie m-a făcut să mă simt acest bărbat? Puteam să mă culc cu cine voiam până atunci și barbatul meu nu ar fi știut nimic. Pentru el eram un bibelou pe care îl ștergea de praf, iar uneori îl lăsa săptămâni întregi prăfuit. Nu am rămas cu Marco, nu a mers. A fost o aventură care mi-a făcut bine și atât. M-a făcut să-mi dau seama cine sunt și ce vreau. Mi-am luat copiii și am venit în România după doi ani. Am mai dat o șansă căsniciei mele, însă defectele soțului meu ieșeau la iveală mai mult ca niciodată. Am divorțat. Sunt singură de 5 ani. Am cea mai mare avere, copiii. Nu-mi trebuie bărbat. Nu am mai simțit niciodată ce am simțit cu Marco. Este undeva în sufletul meu pentru totdeuna. Și poate nu-i timpul trecut…

Și-acum poftiți de mă judecați, sfinților!

Elena B., 47 de ani

Și tu poți scrie la Emigrantul! Trimite-ne textul printr-un mesaj privat pe inbox Emigrantul sau la redacția@emigrantul.it

Editor: Luminita Mirela Negoita