Dulce și Amar: A murit bătrâna de care îngrijeam, a murit mama…

Cu peste patruzeci de ani în urmă, într-un oraș din centrul României, un copil de numai doisprezece ani rămânea singur pe lume, fără mamă. Tot cu peste patruzeci de ani în urmă, o femeie dintr-un sat din nordul Italiei rămânea singură pe lume. Soțul i-a murit și copii n-a avut.

În urmă cu trei ani, drumurile acestor două persoane s-au întâlnit, copilul din trecut, azi om matur, regăsindu-și mama, iar femeia, azi îmbătrânită și bolnavă, a găsit fiul pe care și l-a dorit atât de mult.

Alzheimer este o boală care, deși nu produce dureri fizice, este foarte dureroasă. Pierzi noțiunea timpului și a spațiului, pierzi memoria. La bătrânețe devenim toți copii, dar copilul, odată cu trecerea timpului, câștigă energie, forță. La bătrânețe este invers, te stingi încet, încet ca o lumânare. Am făcut această meserie (de îngrijitor), eu îi spun asistent social, cu multă dragoste, răbdare, chiar dacă uneori mă trezeam de câteva ori pe noapte să o coving că nu este nimeni în dulap, că nu este nici un copil pe scaun.

Când lucrezi cu dragoste nu te poți enerva. Alice era o persoană educată, cuminte, nu voia să deranjeze. Nici în ultima ei noapte nu a vrut să deranjeze, a murit în somn.

Sufăr extraordinar de mult și acum. În noapte îi aud glasul, când mă cheama în ajutor, îmi lipsește salutul de bună dimineața sau noapte bună.

Am scris aceste rânduri pentru a-i spune pentru ultima dată noapte bună, draga mea prietenă! Odihnește-te în pace, suflet drag!

Constantin

Pe Constantin l-ați cunoscut aici: Povestea unui „badant”

Și tu poți scrie la Emigrantul! Trimite-ne textul printr-un mesaj privat pe inbox Emigrantul sau la redactia@emigrantul.it.

 

Lasă un răspuns