Dulce și Amar: „Nu, nu sunt una dintre „badantele” din Italia, mama mea este”

Pentru toți viața este dulce și amară, nu doar pentru cei plecați în Italia sau oriunde-n lume, în căutarea unui mijloc de trai mai bun

Mă numesc Minodora și am 22 de ani. Nu sunt una dintre „badantele” din Italia, mama mea este. De ce vă scriu? Pentru că s-a vorbit mult în ultimii ani despre plecarea mamelor și despre copiii rămași în urmă fără căldura părintească, ci doar cu banii trimiși de ei. Bani care țin de cald, prin lemnele cumpărate iarna sau prin hainele groase care acoperă trupul copiilor de frig.

Părinții mei s-au despărțit când eu eram destul de mică, aveam cam 8 ani, însă au continuat să locuiască sub același acoperiș, pentru că nici unul nu era în stare să își cumpere o casă a lui, iar acolo erau și bunicii paterni. Ei o iubeau mai mult pe mama decât pe tata, care era un alcoolic și nu a contribuit niciodată la întreținerea noastră, dimpotrivă, le-a făcut probleme mari bunicilor. Mama a fost cea care s-a chinuit să ne asigure hrana zilnică și restul.

Aveam 12 ani când ne-a întrebat pe mine și pe fratele meu dacă am reuși să ne descurcăm acasă doar cu bunicii, în cazul în care ea ar pleca în Italia. A fost foarte greu să o vedem plecând, mai ales că fratele meu mai mic decât mine cu 2 ani, a avut un soc: s-a speriat crezând că pleacă și nu o va mai vedea niciodată. Am plâns amândoi și i-am promis că mama se va întoarce, după ce va strânge câțiva bănuți, ca să rezolve problemele. Probleme ce nu ne dădeau pace în familie (tata făcuse un împrumut în bancă și a pus gaj casa, banii i-a băut și i-a pierdut la jocurile de noroc, iar noi riscăm să ramânem pe drumuri).

Nu a fost deloc simplu pentru noi, nici pentru bunici. De mama ce să mai zic? Tata a continuat să bea și încerca să ne convingă, pe mine și pe Mihai, că mama este o desfrânată și că a plecat ca să scape de noi. Nu l-am crezut, pentru că știam că pe ascuns bunicii primeau bani de la mama și ne cumpărau mâncare și haine, în timp ce el era în stare să vândă orice ca să își cumpere de băut. A murit la 2 ani după plecarea mamei, iar ea, fără să se gândească de două ori, a suportat cheltuielile înmormântării, ca și cum nu ar fi fost separați niciodată.

Foarte mulți condamnă femeile care au plecat la muncă în străinătate și care și-au lăsat copiii în urmă. Nu trebuie s-o mai facă, nu trebuie să le mai condamne. Fiecare își cunoaște propriile probleme, necazurile și necesitățile propriei familii. Nu întotdeauna copiii suferă dacă părinții pleacă. De ce scriu asta? Eu și fratele meu am fi suferit mai mult dacă mama nu ar fi plecat. Ajunsese într-o situație foarte dificilă, banii din salariul ei nu-i mai ajungeau să ne pună mâncare pe masă, nici 2 săptămâni dintr-o lună-ntreagă. De multe ori tata îi fura din geantă pentru bautură și puținii bani care-i avea. Sunt mulți copii care suferă și duc o lipsă acută a parinților, dar acei copii nu au norocul meu și al fratelui meu de a avea bunici capabili și iubitori ca ai noștri.

Dragostea pe care ne-o purta mama a fost înlocuită de cea a bunicilor, iar  noi am fost întotdeauna recunoscători, atât mamei cât și lor. Mama încă muncește în Italia, să stiți… Continuă să facă munca de badantă iar noi amândoi suntem studenți. Eu termin peste doi ani, fac medicină umană, iar fratele meu pe cea veterinară.

Credeți-mă, orice realizare cere un sacrificiu! Mamele care pleacă departe de copii, o fac de dragul lor, pentru a le îmbunătăți nivelul de trai și pentru a le asigura o viață și un viitor decent. Cât de greu i-a fost mamei? Nu s-a văitat în fața noastră niciodată, nu s-a plâns că-i este greu, dar îmi dau seama că nu-i deloc ușor, de câte ori vine acasă, încărcată cu de toate, dar și cu măcar un rid în plus pe față. Noi am crescut, iar ea îmbătrânește. Nu se vaită, nu spune că nu mai poate… Pentru mine va fi mereu un exemplu, va fi mereu cea mai bună, cea mai frumoasă și mai curajoasă mamă din lume. În orice moment al vieții noastre, de acum încolo, îi voi spune întotdeauna : „Sărut mâinile, mamă!” Sărut acele mâini cărora nu le-a păsat ce fel de muncă fac și cât de grea este, ci doar că acea muncă ne ajută pe noi, copiii, să creștem mari, frumoși și buni.

Minodora, 22 de ani

Și tu poți scrie la Emigrantul! Trimite-ne textul printr-un mesaj privat pe inbox Emigrantul sau la redacția@emigrantul.it