Dulce și Amar: Visul italian (Partea a III-a)

Îi făcea el curaj ei. Au stat îndelung de vorbă și el i-a mărturisit că știe că i-a venit timpul să plece în „excursie” definitiv, dar are o singură dorință, să moară în patul lui dintr-un sat din județul Brăila.

Cum să facă Aura să acopere toate cheltuielile? Nu erau deloc neglijabile. Dădea capul de pereți și a început să vorbească grupului, prietenilor, cunoștințelor și să strângă bani. A mers la spital și a vorbit cu doctorul, acesta i-a spus că nu poate fi transportat cu avionul și nu poate fi dus decât cu o salvare dotată și cu medic, dar și asa era foarte riscant.

Începuse lupta contra cronometru, bani așa mulți nu erau, nu avea de unde într-un timp așa de scurt. Ideea salvatoare i-a venit într-un moment, să scrie un articol despre acest caz la un ziar din Diaspora italiană. Articolul a fost băgat pe un grup de pe Facebook, pe grupul „Oamenilor care fac fapte de suflet”.

În acel grup se glumea, se râdea, se socializa. Nea Vasile a fost pur și simplu adoptat, fiecare dintre membri, la fiecare cinci minute, scria ceva, un salut, o glumă, ca să țină postarea vizibilă, pentru a se face „cheta” necesară pentru „excursia” lui nea Vasile.

Era în sufletul fiecărui român și nimeni nu se trezea dimineața, ori în cursul zilei sau seara să nu dea un salut lui nea Vasile și să nu întrebe de sănătatea lui. Devenise mascota românilor din Italia și cred că fiecare se gândea: „ar putea fi oricine, chiar si eu”. Era profilul fiecărui emigrant român cu viața plutind printre străini ca o frunză dusă de vânt.

A fost o mobilizare totală. Banii au fost puși într-un post pay (carte de credit) dar în același timp oricare spera că nu va fi nevoie să cheltuim banii pentru ultimul drum, ci pentru o întâlnire a grupului, să-l sărbătorim pe nea Vasile și să tragem un bairam.

Unii au scos la licitație tablouri, unii au strâns bani de la prieteni, rude, au făcut front comun să îndeplinească dorința lui nea Vasile. Rudele lui, când au auzit că s-au strâns bani, s-au gândit repede să vină ca să li se dea banii. Aura cerea sfaturi pe grup în legătură cu ce era de făcut, a fost pumn de fier și nu voia decât să îndeplinescă ultimul vis a lui nea Vasile doar că…. 

Într-o zi, nea Vasile a intrat în comă și după alte câteva zile… ne-a lăsat! A fost o zi neagră, nimeni nu mai zicea nimic, tot grupul era în doliu, fiecare persoană din grup parcă avea doliu în propria familie. Doar uneori, Aura venea si ne arăta ce a cumpărat pentru nea Vasile și punea bonurile și facturile. Devenise prietenul fiecăruia dintre noi și la distanță de timp, încă mai dăinuie în sufletele noastre.

Dorința lui nea Vasile nu s-a îndeplinit, nu și-a dat duhul în patul lui, dar cu ajutorul oamenilor de suflet, nea Vasile îsi doarme somnul de veci în glia lui străbună. De acolo, din Bărăgan, veghează asupra românilor din Italia. Iar printr-un spic de grâu sau o floarea soarelui ce se leagănă în Bărăgan, nea Vasile trimite un gând tuturor: „emigrarea nu e de invidiat dar e de respectat!”

În memoria lui, pun câteva gânduri scrise atunci pentru sensibilizarea strângerii de fonduri pentru ultima „excursie” a lui nea Vasile.

Nea Vasile a fost doar un nume, asa cum s-ar putea numi Gheorghe, Ion sau… orice nume românesc în pribegie, trăindu-și viața departe de țară, departe de cei dragi!  În emigrare, niciodată nu te simți întreg pentru că în sufletul fiecărui român plecat există o patrățică, un gol, ce nu poate fi niciodată umplut și acea pătrățică se numește „dor”! Bucuriile sunt mereu umbrite de gândul că, acolo, în România, este cineva, un părinte, un copil, un frate, care iți fură gândul și atunci viața unui emigrant este mereu între dulce și amar, între o lacrimă de bucurie și o lacrimă amară…!

Din suflet pentru suflet
Ai apărut de nicăieri, când mintea mea era în altă parte
Am citit și iar citit viața ta amară de năpastă!
Nu te cunosc… nici nu știi ce sunt și m-am gandit să te ajut…
Ca-ntr-o vacanță să te trimit cu planuri pentru viață!

Și pleci acum, în toamna ruginie și te întorci cumva…
în primavara târzie… spunându-mi:
– „Tată, v-am facut dar v-am adus pastrama aici pe masă!
M-am făcut un pic bolnav că-mi era dor de casa,
voiam sa simt și să miros firul ierbii verzi de-acasă!
-Bine, tată, nea Vasile nimic un mai contează,
în hora mare noi ne-om prinde cu pastramă si pălincă!
Dar… n- a fost!

Prima parte aici: https://www.emigrantul.it/dulce-si-amar-visul-italian-partea/

A doua parte aici: https://www.emigrantul.it/dulce-si-amar-visul-italian-partea-a-ii-a/

Autor: Eviana Clementina Mereuță

Nota redacției:

Poveștile sosite la redacție au stârnit un val neașteptat de reacții, cele mai multe pozitive, aducând în prim plan o problemă reală a României. Emigrația. Articolele noastre au strâns mii de like-uri, deși unele povești au fost preluate de alte ziare, fără a fi menționată sursa. Noi suntem inițiatorii acestei „campanii”. Se numește Dulce și Amar- Condamnați la străinătate și este o carte scrisă de voi, cititorii noștri. Pe Facebook vom anunța când va fi lansarea. O carte ce promite să intre în fiecare suflet. Veți râde și veți plânge…

Luminița Mirela Negoiță

Și tu poți scrie la Emigrantul! Trimite-ne textul printr-un mesaj privat pe inbox Emigrantul sau la redacția@emigrantul.it

 

 

Lasă un răspuns