Duminica Floriilor, sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim

Creștinii ortodocsi sărbătoresc intrarea triumfală a Domnului în Ierusalim, cea mai importantă sărbătoare care vesteşte Paştele.

În tradiția populară, ziua semnifică reînvierea naturii. Totodată Floriile deschid săptamâna cea mai importantă pentru pregătirile de Paşti, cunoscută sub numele de „Săptămâna Mare”, după cele 40 de zile de post. Așadar, Floriile se sărbătoresc în duminica dinaintea Paștilor și se binecuvântează ramurile de salcie. Acesta deoarece în popor există credința că salcia are puteri miraculoase: alungă duhurile necurate, iar animalele și pământurile sunt ferite de lucrarea duhurilor rele.

Salcia a ajutat-o pe Maica Domnului

Tradiția noastră populară atribuie salciei gestul de smerita aplecare în fata Mântuitorului lumii. Legenda mai spune că, în timpurile în care Iisus era răstignit pe cruce, Maica Domnului, plângând, şi-a pus opinci de fier, a luat un toiag de oţel şi a plecat să-şi găsească fiul. Pe drum, a ajuns la o apă şi a rugat o salcie să-i facă punte. Pentru aceasta, a binecuvântat-o să nu poată fi făcuţi cărbuni din lemnul ei şi să fie dusă în fiecare an la biserică de Florii.

De Florii își sărbătoresc ziua onomastică toți cei cu nume de flori și este dezlegare la pește. Denumirea populară a sărbătorii vine de la zeița romană a florilor, Flora, peste care creștinii au suprapus sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim.

În popor se mai spune că cine îndrăzneşte să se spele pe cap în ziua de Florii fără apă descântată şi sfinţită riscă să albească.