E iarăși toamnă, măi copile…

la arat 2

Vorniceni News, un site de știri și informații din țară, ne trimite din când în când creații ale poeților locali. De această dată o poezie care se leagă excelent de numele celor plecați departe.

 

A mai trecut un an, copile drag
Și fără tine-i tot mai greu,
Te-am așteptat plângând pe prag
Dar n-ai venit, copilul meu.

Ieri am cules porumb-n câmp
Vecinii i-am rugat s-ajute,
Că tu mi-ai spus că nu ai timp,
C-ai dus familia la munte.

M-am bucurat că sunteți bine
Și-am lăcrimat pe prag de dor,
Le-am povestit și lor de tine…
O lacrimă curgea și-n ochii lor.

Erau prea abătuți ca să-mi răspundă
Sau poate doar invidioși;
Cum poate un străin să plângă
Pentru un om ce nu-l cunoști ?

Apoi am înțeles durerea lor:
Nu te plângeau pe tine, măi copile,
Și am văzut că ochii tuturor
Se închideau în lacrimi către mine.

Mă-ntorc pe pragul unde-am plâns
Și-și curge nucul frunza peste mine,
Se-nchide pleoapa tristului apus…
E iarăși toamnă, măi copile …