Echipa României a câștigat primele două meciuri la European Open 19

Selecționata masculină de handbal a României a câștigat primele două meciuri din cadrul tradiționalului turneu European Open 19, care are loc la Goteborg (Suedia).

Sursa foto www.agerpres.ro
Sursa foto www.agerpres.ro

Tricolorii au dispus, duminică, în primul lor meci din Grupa B de Kosovo cu scorul de 26-18 (13-10), cei mai buni marcatori ai echipei antrenate de Bogdan Voica fiind Cosmin Dumitrache (5 goluri), Cosmin Olaru (4), Arthur Wokan (3), Bogdan Mănescu (3), Alexandru Mănescu (3) etc.

Luni, România a trecut de Estonia cu 25-22 (12-11), cei mai buni fiind Robert Gall (9 goluri), Sabin Constantina (5), Gabriel Dumitru (4), respectiv Karl Toom (9).

În clasament, Suedia ocupă primul loc, cu 4 puncte, urmată de România, 4 puncte, Estonia, 0 puncte, Kosovo, 0 puncte.

 

Sursa www.agerpres.ro