EMIL BRAN – când succesul unui om e trasat de Cel de Sus, nimic nu i se mai poate împotrivi

Au trecut 17 ani de când Emil săpa gropi în cimitire. Astăzi firmele care-l chemau la muncă apelează la serviciile sale.
Prețul succesului are de multe ori un gust amar. În cazul lui Emil Bran și mirosul a fost urât. Dar cel mai important într-o reușită este să nu-ți abandonezi niciodată visul și credința. Să lupți, să muncești, să perseverezi și să fii serios cu cei pe care-i servești.
Iar Airsalm România este rezultatul tuturor acestor factori.

       De loc din Maramureș, zona Ulmeni, „așezată pe malul stâng al Someșului după ce acesta trece de Cheile Țicău, precizează Emil Bran, semn că locurile natale și le poartă în suflet.

 

Atunci am înțeles că îmi doream
altceva

 

         Ca majoritatea celor despre care am scris în aceste pagini, Emil BRAN provine dintr-o familie de oameni simpli (mama casnică, tata șofer). Va urma școala generală și cursurile liceului forestier din Năsăud, terminate în 1988, apoi serviciul militar la București, cu tot cu revoluție.

       După acesta, o scurtă perioadă de timp, va munci la pădure, cu o echipă de oameni simpli și muncitori, care „încercau să pună o pâine pe masă familiilor lor.”

       „Am înțeles destul de repede că îmi doream altceva, deși nu aveam nici o idee de ce ar fi trebuit să fac.”

       „Povestea mea nu este foarte diferită de a multor români care au început o altă viață de la zero în străinătate, își începe Emil istorisirea.

        Cred că depinde foarte mult în viață de locul unde te naști, din ce familie provii și de ceea ce vrei să faci. Una este să te naști la Milano și alta este să te gândești că cel mai frumos oraș pe care îl cunoști este Cehu Silvaniei sau Năsăud. Una este să fii educat deja din familie să înfrunți problemele și alta este să le înveți dând cu capul de toți pereții, ca apoi să te gândești că cel mai bun lucru de a merge înainte este acela de a nu repeta de două ori aceași greșeală.

       Am ajuns în Italia în anul 2003. În acea vreme trecusem printr-o perioadă foarte urâtă în care am pierdut absolut totul.
Nu e ușor să renunți la familie, să schimbi locul natal, prietenii, să pleci într-un loc în care trebuie să înțelegi alte obiceiuri, să înveți o limbă nouă, să te adaptezi, să accepți criticile și diferențele sociale, să te obișnuiești și să mergi mai departe cu eticheta de straniero. Nu este ușor să fii singur de Paști sau de Crăciun. Dar viața trebuia să meargă înainte.”

       Va ajunge la Verona cu un TIR, dar va rămâne în buzunar cu 2 euro și două bacnote de 50.000 de lei „pe care le mai am și azi amintire. Aveam o cunoștință în apropiere de Treviso care îmi promisese că mă ajută cu un loc de dormit pentru o perioadă de o lună de zile până îmi găsesc ceva de lucru. Speram să fie acasă și să răspundă din prima la telefon, altfel rămâneam fără cele două monede.

         Nu mai aveam nici bani de tren și știam că în Italia cu nașul nu prea poți să te pui de acord. De fapt eram fără bani în buzunar. Am reușit să ajung în Treviso și de a doua zi să încep să îmi caut ceva de muncă.

        După trei săptămâni de căutare în care mi se închideau ușile în față, moralul meu era la pământ.

        Într-o dimineață, în fața unei firme de pompe funebre, văd un afiș pe care scria Cercasi aprendista. Îmi doream un loc de muncă, dar unul chiar în domeniul funerar parcă nu era în planul meu.

       Mi-am făcut curaj și am sunat. Mă descurcam deja din România destul de bine cu limba italiană așa că nu prea am avut probleme de comunicare. După masă, La ora 17.00, aveam întâlnire cu șeful firmei de pompe funebre care a început să mă întrebe dacă am mai lucrat, dacă știu să fac ceva în domeniu…

       În sinea mea îmi doream să nu mă angajeze dar mai aveam o săptămână de stat în casă și nimic să mai mănânc. La finalul discuției șeful mi-a spus că e bine că nu știu nimic deoarece aș putea învăța de la zero. Zâmbind, mi-a spus că ar fi fost mai greu dacă aș fi știut totul în mod greșit.

       În acea noapte nu am reușit să dorm: pe de o parte eram bucuros că am găsit un post de muncă. Pe de alta, faptul de a lucra la pompe funebre mă speria.

        Firma care mă angajase avea un cimitir unde erau circa 360 de persoane decedate în urmă cu 30 de ani și care trebuiau scoase afară: săpat groapa, căutat lemne putrezite, scoase oasele și repuse într-o cutie metalică și reîngropate. Eram speriat, dar nu aveam altă soluție decât să accept. Deja după prima zi de muncă eram convins că trebuie să plec de acolo.

         Singurul meu gând fix era să caut altceva de muncă, dar ocupat toată ziua cu morții nu mai aveam timp să fac altceva.

 

Aveam 33 de ani și o bicicletă nouă

 

       După o lună de zile și am luat primul salariul. Salariu bun, dar după plata datoriilor, am mai rămas cu 300 de euro.

       Aveam nevoie de o bicicletă pentru a merge la muncă în fiecare dimineață. Un român s-a oferit să mi-o vândă pe a lui. 50 de euro. La câteva luni, într-o zi, în centrul orașului un tinerel se uita atent la bicicleta mea. Mi-a spus că este a lui.

       Am înțeles imediat că cel mai bine e să i-o dau. Seara, prietenul meu a recunoscut că avea nevoie de bani și când a aflat că vreau o bicicletă s-a gândit să fure una din gară și să mi-o vândă mie.

        Nu îmi permiteam încă o mășină dar a două zi după acest episod era ziua de salariu. Am mers la un magazin de biciclete și am cumpărat una nouă.

        Fusese visul meu din copilărie, acela de a avea o bicicletă „Ucraina” și un casetofon. Până la școală din Ulmeni aveam de mers în fiecare zi 4 km. De multe ori autobuzul nu venea. Între timp casetofoanele dispăruseră de pe piază. Erau la modă CD – urile.
În fine, făcusem un salt de calitate. Aveam 33 de ani și o bicicletă nouă.

        Cu câteva zile înainte de asta, firma pentru care lucram avea de organizat o înmormântare pentru un tânăr ce decedase din cauza unei supradoze de cocaină. Erau câteva zile ploioase și nu puteam să mai săpăm gropi în cimitir. Așa că am mers cu echipa să organizăm această ceremonie funerară. Din tot ce vedeam, ceva în mod deosebit m-a pus pe gânduri. O familie foarte bogată. Mama băiatului decedat, cu trei ani înainte de acest eveniment , în ziua majoratului, i-a făcut cadou acestuia un Porsche Carrera. Cu condiția că acesta să renunțe să mai fumeze iarbă. Trei ani mai târziu acesta deceda pentru overdoză.
Mi-am amintit astfel de prima mea pereche de „Adidas Torsion”. Era pe vremea campionatului de fotbal din 1990 din Italia. Am reușit să mi-i cumpăr. Eram mândru tare. În prima zi când am ieșit cu ei pe stradă, la semafor era un băiat care cerșea și se mișca printre mașini într-un cărucior. Nu avea picioare. Și le pierduse într-un accident. Omul ăsta ar avea o bucurie imensă dacă și-ar putea folosi picioarele. Cred că ar merge desculț și ar fi cel mai fericit om. Iar eu mă umflam în pene că aveam „Adidas Torsion”. A trecut ceva timp de atunci, dar acum, gândindu-mă la acest băiat decedat, mi-a venit în minte acel lucru.

         Am înțeles atunci că din muncă pe care eu o fac aș putea realiza care sunt cu adevărat lucrurile importante în viață și care este scara de valori care contează. Seara, până am adormit, am reflectat la aceste două lucruri. Am început să împart lucrurile în două: cele care contează și pentru care merită să tesacrifici, și cele pentru care nu merită să pierzi timp.

 

 

 

 

        Într-o seară sună telefonul. La celălalt capăt era un tip pe care nu îl cunoșteam. Îmi spunea că fratele lui a decedat în Italia și dacă pot să îl ajut să-i spun cum să facă ca să ajungă acasă. Am început să caut, să dau telefoane, să întreb. Repatrierea unei persoane decedate era o trebă complicată și costurile erau foarte mari, și de 7.000 de euro. Nu am reușit să îl ajut atunci. Nu știu cum s-a terminat dar aveam notate într-un carnețel toate acele informații.

         Punând cap la cap toate informațiile, măam gândit că într-o zi aș putea avea și eu o mășină funerară. L-am întrebat pe șeful meu cât costă o mășină funerară așa cum avem noi la firmă. 100.000 de euro. Am amuțit.

        A înțeles întrebarea mea și mi-a spus că dacă vreau să cumpăr să-l anunț deoarece îmi vinde el una.

Asta nu era viață

 

        Va trece astfel un an de muncă în cimitir. În fiecare zi același lucru: adunam oasele unei persoane decedate în urmă cu 30 de ani și le puneam într-o casetă de metal. Nu vă descriu mirosul. Pentru cine face această muncă doar pentru a plăti chiria sau curentul este cu totul altceva.

         Am crezut întodeuna că Dumnezeu există. În fiecare seară și dimineață mă rugăm ca EL să mă ajute să îmi găsesc un loc de muncă. Nu voiam mulți bani, dar îmi doream o muncă care să îmi asigure cât de cât o stabilitate financiară în fiecare lună.”

         „Asta nu era viață” își va spune Emil după ceva timp de muncă de rutină în care evoluția nu se prea vedea. Astfel că va demisiona chiar dacă nu avea ceva sigur găsit.

         Destinul însă îi trasase deja același drum: o cooperativă din Gorizia îi va oferi un loc de muncă la o morgă. „Nu aveam ce comenta. De ce este scris nu poți scapa. Am tăcut și am aceptat postul de la morgă. Nu avea rost să-i spuncă eu visez altceva. De fapt doar visam.

        Îmi cumpărasem un Fiat UNO. Trecusem de la bicicletă la mășină. Munceam în fiecare zi pentru ca la sfârșitul lunii să nu rămân cu nimic.

        Am căutat pe net o mașină funerară la mâna a doua. Mai mult așa, din curiozitate, deoarece bani nu aveam. Nu știam ce o să fac. Aveam doar o idee fixă că trebuie să existe un mod să îmi cumpăr o mășină funerară. Visam și speram. Atât.

Cu amicul Dario

       O firmă de profil, unde-l va cunoaște pe Dario, îl va ajuta cu aceasta în schimbul unor comisoane din vânzări, dar între timp va lucra la morgă, va săpa gropi… Continua să viseze și să spere. Internetul devenise o forță și în acest domeniu, al vânzărilor de mașini.

        Salvarea va veni din… Albania. Un telefon cu o comandă, acel telefon de care ai nevoie să faci un salt de calitate. O comandă onorată cu onoare la Durazo.


Trebuie să continui să visezi, să nu renunți

 

       „După alte două zile mă sună primul meu client din Albania să-mi mulțumească pentru mășină. Mi-a spus și faptul că a câștigat pariul cu prietenii lui. Persoana care văzuse mașina pe net și care mă chemase, era în acel moment arestată la domiciliu. A fost oarecum nevoit să meargă pe încredere. Dar cei din anturajul lui am înțeles că râdeau de el că a plătit bani cuiva pe care nu-l cunoaștea. Apoi au pus un pariu. Iar el a câștigat.

        Au urmat luni de zile în care mașinile funerare se vindeau ca pâinea caldă în Albania datorită primei comenzi. Am înțeles că respectarea cuvântului și credibilitatea în business sunt mai mult decât un contract scris. Intrtasem fără să vreau într-un bussines.
După un an de zile, cel pentru care vânduse mașini a fost corect și i-a dat comisioanele promise astfel că Emil își va cumpăra prima mașină de transport funerar.

         „Trebuie să continui să visezi, și să nu renunți. De fapt pierderea și înfrângerea au loc în momentul în care renunți la visul tău.
Dumnezeu nu te ascultă niciodată când te rogi. Lui Dumnezeu nu-i pasă de ceea ce tu visezi. Nu este interesat de pozițiata socială, de munca ta sau de cum te văd alții. Oamenii sunt interesați de reputația ta sau de poziția ta socială. Dumnezeu este interesat doar de caracterul tău și de disponibilitatea de a te sacrifica.

        Cu Dario am devenit și am rămas prieteni. Câțiva ani mai târziu a demisionat din postul de director comercial al firmei de mașini funerare, devenind acționar și director B2B la firma Airsalm România.
Astăzi firma lui Emil Bran, Airsalm România, înființată în 2012, este o firmă cu experiență, cu tradiție dar mai ales cunoscută pentru seriozitatea serviciilor, pentru înțelegerea de care dă dovadă în relația cu clienții, aflați nu în cele mai fericite momente ale vieții.

Fericirea vine după ani de sacrificii

       Au trecut 17 ani de când Emil săpa gropi în cimitire. Firmele care-l chemau la muncă astăzi apelează la serviciile sale. Serviciile de repatriere ale firmei Airsalm sunt printre cele mai sigure și mai ieftine din întregul sistem funerar în Italia. Prețurile au scăzut sub 2700 de euro. Experiența acumulată ajută la realizarea unui bussines sustenabil din punct de vedere social, membrii echipei implicându-se personal în onorarea promisiunilor făcute familiilor care se confruntă cu decese în străinătate. „Am creat un mediu de de afaceri bazat exclusiv pe profesionalitate, responsabilitate și demnitate” spune Emil Bran. Iar experiența sa de viață nu avea cum să-l îndrume altfel.

         În fiecare an peste 500 de familii care se confruntă cu un deces în străinătate se bazează pe AIRSALM.