Eminescu – Ieri și azi, aceeași Românie

Cum astăzi se împlinesc 169 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu, readucem în lectură un simplu text gazetăresc care ne arată că, în spațiul Carpato-Dunărean, nimic nu s-a schimbat și că ceea ce poetul combătea și reliefa în presa vremii a rămas la fel de actual. 

„Plebea de sus face politică, poporul de jos sărăcește și se stinge din zi în zi de mulțimea greutăților ce are de purtat pe umerii lui, de greul acestui aparat reprezentativ și administrativ care nu se potrivește deloc cu trebuințele lui simple și care formează numai mii de pretexte pentru înființarea de posturi și paraposturi, de primari, notari și paranotari, toți aceștia plătiți cu bani peșin din munca lui, pe care trebuie să și-o vânză pe zeci de ani înainte pentru a susține nedrebnicia statului român.” (Icoane vechi și icoane nouă – Actualiatea)

Un articol scris de Miahai Eminescu, jurnalistul, acum mai bine de 150 de ani, rămâne la fel de actual precum scrierile celuilalt mare contemporan al său, Ion Luca Caragiale. De ce?

Pentru simplul motiv că societatea românească de atunci, cea care se forma ca popor, este veșnic actuală; pentru că, în esență, poporul român este același, cu moravuri și calități, în politică sau la muncă, la țară sau la oraș. Ceea ce Eminescu caracteriza pe atunci rămâne și astăzi caracterizabil în aceleași cuvinte.