Extraordinară descoperire pe locul unde trebuia să se ridice biserica românească din Ostia (Roma)

Totul, sau mai bine zis, aproape totul, a început în februarie 2012 când Primăria Romei a autorizat construcția acestei biserici românești. O „biserică episcopală”, cum spunea pe atunci Episcopia Română în Italia și nu o catedrală.

La acea vreme, la sfârșitul lui februarie 2012, după demersurile făcute de Episcopie, Primăria Capitalei Italiei aprobase eliberarea unei autorizații de construcție la Casalbernocchi, – cartierul Ostia al Romei-, pentru biserica Parohiei Ortodoxe Române „Intrarea Domnului în Ierusalim”. Proiectul destul de grandios, al doilea ca mărime după cel existent la Venezia, prevedea o construcție cu șapte turle aurite, cu auditorium la subsol,  cu spații pentru cateheză, pentru activități culturale și sociale dar și cu spații pentru pelerini, pentru o valoare de circa 16 milioane de euro. Finanțarea urma să fie asigurată de statul român, de primăria Romei și din donații.

catedrala_macheta
Peroiectul inițial al biserici

Pe locul viitoareoi biserici un fost mausoleu roman, un complex termal și o necropolă

Lucrările au fost suspendate la un moment dat pentru că, în urma săpăturilor au fost descoperite importante vestigii istorice din perioada primului secol după Hristos. Astfel, arheologii au descoperit un mausoleu,  un complex termal cu pardoseli mozaicate foarte bine conservat și o necropolă.

Are loc și o descoperire în descoperire, cum spun jurnaliștii de la Romatoday: în timpul săpăturilor, sub o piatră funerară, a ieșit la iveală amprenta unui picior gol, aparținând probabil unui tânăr roman care lucra la acea înmormântare.

scavi casal bernocchi (5)-2
Preotul GHeorghe Militaru alături de arheologi (Romatoday)

Românii – de mare ajutor

Preotul român al acestei parohii, Gheorghe Militaru, a reușit ca la aceste săpături să implice și mulți conaționali de-ai noștri care au ajutat benevol la aceste descoperiri atât cu muncă manulă cât și cu mijloace mecanice proprii. Preotul însuși a fos un exemplu, suflecându-și mînecile alături de enoriași.

 

 

Descopperirea arheologică a ridicat și o altfel de problemă. Astfel, proiectul inițial al bisericii va fi redimensionat iar resturile antice vor fi incluse în această construcție, cu siguranță cu posibilitatea de a fi văzute. Cheltuielile acestor descoperiri vor fi suportate de către noul proprietar al locului, adică de biserica română, după cum prevede legea italiană.