Fiumiciino – 5 români arestați pentru furt de kerosen

Carabinierii de la unitatea din Ostia (Roma), sub comanda colonelului Pasqualino Toscan, au destructurat o bandă de cinci hoți români care fura kerosen. Aceasta se specializase în furtul din conducetele care alimentau depozitele aeroportului Fiumicino

Suntem din nou pe prima pagină a ziarelor italiene cu aceasdtă știre, ilmessaggero atribuind faptului o jumătate de pagină.

Precedente

Un fapt deosebit de periculos, care a băgat frica în locuitorii din zonă, a fost explozia unei conducte din zona Pantano (Maacarese), lângă autostrada A12 care leagă Roma de Civitavecchi. În nopaptea de 1 spre 2 decembrie a.c. o puternică explozie,  urmată de un incendiu, a alertat forțele de ordine și pompierii. În urma cercetărilor s-a descoperit că motivul exploziei fusese tentativa de furt din conductă.

Cu patru ani mai devreme, un alt incident survenit în urma unui furt dusese la un puternic incendiu și deversarea în râul Arone a 30 de tone de kerosen. 

Faptele

Vineri, 14 decembrie,  militarii i-au prins în fapt pe cei care încercau din nou dă fure kerosen, așteptându-i noaptea pentru a intra la conducta Lago di Traiano, între stația trenului Leonardo Express și Roma Fiumicino. Potrivit ilmessaggero, doi dintre români țineau de șase în timp ce alți treri, cu un camion, au început să extragă cu ajutorul unei pompe. În mașină românii aveau 6 butoaie de câte 1000 litri și 2o de canistre de 20 litri fiecare. 

Conductele pe care le spărgeau românii sunt cele dintre Civitavecchia-Pantano și alimentează rezervoarele din aeroportul Leonardo da Vinci cu venzină avio (Avgas).

Lucxrurile au luat însă o altă întorsătură. Cei doi care stăteau de șase au fost arestați și, iar cei în fapt, dându-și seama că sunt urmăriți, au abandonat marfa luând-o la fugă cu un taxi oprit în zonă. 

Carabinierii i-au urmărit până la destinație, în localitatea Pavona, unde au fost arestați la coborârea din mașină.  

 

Lasă un răspuns