Flashmob anticorupție la Torino; italienii alături de români

Weekendul  trecut, 11 februarie,  în orașul Torino au avut loc alte două manifestații în semn de solidaritate cu românii din Țară.

Cu scopul de a face cunoscută povestea Romaniei ultimelor zile, mai mulți români au paticipat sâmbătă după amiază la un flash-mob împotriva corupției organizat în centrul aglomerat al orașului Torino. Piazza Castello și Mole Antonelliana, locuri-simbol ale capitalei piemonteze, au devenit timp de câteva minute scena unui lanț uman care prin imaginea creată a atras atenția și admirația trecătorilor.

Toți participanții au fost motivați de același motto: „Dacă vouă nu vă este rușine, vă facem noi de râs” , o clară referire la guvernul Grindeanu care nu are intenția de a se demite, în ciuda numeroaselor proteste din Țară și din afară.

În timp ce lanțul uman a afișat, în liniște, fraza „Corupția ucide #rezist“, alte persoane au împarțit celor interesați foi volante cu descrierea în italiană a Ordonanței 13/2017 privind modificarea Codurilor penale și a reacției poporului care continuă să-și strige dorința de justiție, de democrație și de o Românie care să facă pași spre bine.

Italienii, unii deja informați, alții nu,  și-au manifestat interesul față de povestea României și admirația față de protestatarii care nu renunța la lupta împotriva corupției. „Sunteți un exemplu. Ar trebui să ieșim și noi”, a spus un trecător. O altă doamnă s-a alăturat lanțului strigând: „Eu sunt din Sicilia. Eu știu ce înseamnă corupția. Jos Corupția! Bravo vouă că luptați pentru justiție!”

Duminică începând cu ora 15.00 a avut loc, în schimb, al treilea protest în oraș de la începutul manifestațiilor din Țară. Circa 50 de români au strigat împotriva guvernului într-un parc din apropierea consulatului.

„Ne arătăm susținerea față de toți  românii care ies în stradă acasă în România. Am ieșit la fiecare acțiune de la începutul protestelor și vom ieși în continuare.  DA o facem fiindcă ne pasă de ai noștri părinți de acasă, de ale noastre rude şi de tot ce înseamnă românism şi România.  O facem pentru o Românie democrată, o Românie democratică nu impusă cu forța de o majoritate politică care decide autoritar, o facem pentru că ne dorim spitale în care să te vindeci, instituții administrative care să deservească cetățeanul,  şcoli care să îți ofere un viitor şi nu în ultimul rând politicieni care să se contracareze în opinii pentru proiecte de dezvoltare a țării şi nu a intereselor personale! Am ieșit în stradă din cauza unui grup însemnat de politicienii care au ca şi grijă personală imacularea trecutului penal, infracțional. Azi suntem 10, 20, 30 dar ,,stați liniștiți” dragi politicieni mâine rândurile noastre se vor dubla iar vocea străzii nu vă susține! #REZISTĂM”, a subliniat George Cantea, unul dintre românii mereu prezenți la manifestațiile organizate în Torino.

Text: Anca Manolea

Foto: Bianca Pascariu