Focșanii în straie monahale (1661-1863)

 
Departe de zgomotul de afară, de fumul micilor, la Ateneul Popular “Mr.Gh.Pastia” Focșani, începând cu ora 11,30, a început evenimentul lansării cărții „Focșanii în straie monahale (1661-1863)” a lui Romeo-Valentin Muscă. Un eveniment în cadrul Zilelor Municipiului Focșani 6-9 iulie 2017.
O sală aproape goală la Ateneul Popular din Focșani, semn că nu interesează pe oameni actul de cultură și munca depusă de autorul cărții, nu interesează istoria unui oraș care a fost aproape ras arhitectonic, cu excepția așezămintelor de cult despre care Valentin Muscă s-a documentat și a scris în această lucrare. O carte de excepție, un document de studiu, o mărturie care ar trebui să nu lipsească din casele focșănenilor.
Sunt prezenți primarul orașului, Cristi Valentin Misăilă, înaltpreasfințitul părinte Ciprian, arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, profesorul Costica Neagu (la editura căruia a fost publicată cartea) și generalul de brigadă, prof. Univ. Adrian Stroia.
„E de ajuns să ne lăudăm cu trecutul” a întrebat retoric dar pe deplin adevărat părintele Cirpian în timp ce autorul vorbește despre cartea sa ca despre o cercetare a sufletelor, a comunităților umane care au trăit în aceste așezăminte și nu doar despre ziduri.
Camelia Rodica Hondru